(FOTO) Alba Iulia: O nouă promoţie a absolvit Universitatea „1 Decembrie 1918”
Ceremonia de absolvire a unei noi promoţii a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia s-a desfăşurat şi în acest an în Piaţa Cetăţii, având în plan îndepărtat clădirea instituţiei de învăţământ superior albaiuliene. Au participat sute de studenţi şi masteranzi care în acest an îşi finalizează studiile de licenţă sau master, corpul profesoral şi membrii Senatului UAB, în frunte cu rectorul Daniel Breaz, cei doi prorectori – Lucia Căbulea şi Ioan Achim, decanii şi prodecanii celor 4 facultăţi ale UAB. Dintre invitaţi, pe scenă au urcat IPS Irineu, arhiepiscopul ortodox al Alba Iuliei, primarul Mircea Hava, preşedintele Asociaţiei Alumni a Absolvenţilor UAB, Cristian Dima, şega promoţiei 2013, Elena Vârdea. Au mai ţinut să fie alături de absolvenţi preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel şi comandantul Colegiului Militar „Mihai Viteazul”, col. Marcel Domşa. Ca de obicei, „maestru de ceremonii” a fost îndrăgita profesoară de literatură, conf. univ. dr. Diana Câmpan – purtătorul de cuvânt al UAB.
În alocuţiunea sa, rectorul Daniel Breaz i-a sfătuit pe absolvenţi să pună în slujba comunităţii cunoştinţele acumulate de-a lungul celor 3 sau 4 ani de studii, să poarte cu mândrie însemnele Universităţii „1 Decembrie 1918” şi să facă cinste numelui acestei instituţii, iar la final le-a urat mult succes, având în vedere că urmează examenele de licenţă şi susţinerea disertaţiei. ÎPS Irineu i-a binecuvântat pe absolvenţi şi le-a recomandat tinerilor să-l poarte mereu în suflet pe Iisus Hristos, pentru ca ceea ce au învăţat la universitatea albaiuliană să aibă „bună rodire”. Primarul Mircea Hava a spus că regretă că o parte dintre absolvenţii UAB vor pleca din Alba Iulia, deoarece „cu voi, Cetatea, Alba Iulia e mai frumoasă şi mai plină”. „Aveţi voi însişvă grijă de voi, luptaţi-vă şi atunci sigur o să răzbateţi în viaţă”, a fost îndemânul primarului Mircea Hava.
Cu acest prilej, decanii, prodecanii sau reprezentanţii lor i-au nominalizat pe absolvenţii care au obţinut cele mai mari medii în anul universitar curent, pentru a le decerna ulterior şi diplomele, printre aceştia aflându-se, surprinzător, şi 3 dintre soldaţii voluntari din Garda Romană, toţi studenţi ai Facultăţii de Istorie. Absolvenţii au rostit legământul, iar rectorul i-a declarat pe toţi absolvenţi, acesta fiind cel mai aşteptat moment, când studenţii şi-au aruncat tocile în aer.
Au mai luat cuvântul Cristian Dima, şefa promoţiei Elena Vârdea şi apoi, studenta anului II care a preluat cheia UAB, festivitatea încheindu-se cu imnul „Gaudeamus igitur”.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României
Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]
Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public
Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]
Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026. În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]



































































