Fără menajamente pentru „Bătrâna Doamnă”!
Fără victorie pe propria arenă după două remize apreciate cu ALRO Slatina şi Poli Timişoara, dar în aşteptarea unor tribune populate (Pascal, Bumbac, Bucurică, Pleniceanu şi preşedintele Ioan Dida au împărţit ieri elevilor şi studenţilor albaiulieni cele 1000 de bilete gratuite), „alb-negrii” i-au pus gând rău „Bătrânei Doamne”, într-o întâlnire ce se anunţă spectaculoasă şi se va disputa duminică, 9 octombrie, de la ora 11.00, pe „Cetate”. Capul de afiş al rundei a 8-a aduce Alba în postura unei echipe ce trebuie să confirme seria pozitivă. „Partida cu UTA Arad va fi cel mai greu joc al campionatului, prin prisma forţei oponenţilor. Sper ca jucătorii să nu fie euforici în urma succesului detaşat din etapa anterioară. Prin victoria de la Severin am ridicat ştacheta, dar acum este cu totul alt joc, alt adversar”, a declarat antrenorul Stelian Gherman.
Tehnicianul unirist nu poate conta pe serviciile lui M. Tănasă, nerefăcut şi crede că FC Unirea poate să continue pe linia ascendentă. „Am studiat UTA, formează o echipă încheiată, ce-şi creează numeroase ocazii în fiecare partidă. Publicul poate să ne ajute, să ne fie alături în încercarea de a câştiga o confruntare dificilă, iar iniţiativa clubului cred că va fi una de bun augur”, a mai spus Gherman. Situată pe poziţia a 5-a a ierarhiei, gruparea din Cetatea Marii Uniri a câştigat în faţa fanilor în urmă cu 50 de zile, în runda inaugurală, 2-0 cu CSM Rm Vâlcea (20 august). În acelaşi context, precizăm că FC Maramureş Baia Mare a solicitat ca jocul cu Unirea (din etapa a 9-a) să aibă loc tot duminica (16 octombrie, ora 11.00), pentru a fi televizat.
Echipa probabilă: Pascal – Potopea, Y. Camara, Bumbac, Bucurică – Bălu, Pleniceanu, G. Petcuţ, C. Cornea – S. Mureşan, Pecarov *Arbitri Ed. Constantinescu (Craiova), F. Damaschin (Timişoara), I. Ciocănea (Sibiu), rezervă A. Vărzan (Reşiţa); observatori G. Macavei (Deva), V. Ilie (Bucureşti).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt
Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt. Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]
Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România
Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]
Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate
Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]