Euro digital versus bacnota euro. Adaptarea la tehnologii și la schimbările în preferințele de plată ale cetățenilor europeni, poate duce la dispariția banilor cash
Euro digital versus bacnota euro. Adaptarea la tehnologii și la schimbările în preferințele de plată ale cetățenilor europeni, poate duce la dispariția banilor cash
„Ce-i în mână, nu-i minciună”, expresia românească, s-ar putea ca pe viitor să nu mai fie valabilă și pentru banii fizici. Dezvoltarea euro digital este susținută tot mai mult e către președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.Aceasta îl descrie ca „expresia digitală a numerarului”. Într-o declarație de joi, 24 iulie, ea a subliniat importanța adaptării la noile tehnologii și la schimbările în preferințele de plată ale cetățenilor europeni.
Citește și: Care sunt noile limite de retragere la bancomat în 2025: Ce sumă pot să retragă românii pe zi de la bancă

BCE: Euro digital este „expresia digitală a numerarului”
Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a vorbit despre euro digital, pe care îl consideră „expresia digitală a numerarului”. Chiar dacă apreciază numerarul/banii cash, ea consideră că, pe măsură ce tehnologiile evoluează și preferințele oamenilor în materie de plăți se schimbă, Uniunea Europeană trebuie să răspundă cererii concetățenilor săi.
Mai mult, Christine Lagarde a criticat declarațiile anumitor persoane care au asemănat banii digitali cu o bombă nucleară. Poziția este complet exagerată, subliniază Lagarde.
„Îmi place numerarul… Dar, pe măsură ce tehnologiile evoluează în timp și preferințele în materie de plăți se schimbă, trebuie să răspundem cererii concetățenilor noștri europeni. Și consider că euro digital este expresia digitală a numerarului.
Să susții că banii digitali sunt o bombă nucleară mi se pare puțin exagerat. Din câte știu, nu avem bombe nucleare în buzunare”, a declarat ea.
Euro digital se află într-un stadiu avansat de pregătire, conform celui de-al treilea raport de progres publicat de BCE. Al treilea raport de progres evidențiază contribuțiile experților din industrie, ale consumatorilor și comercianților în definirea regulilor și testarea noilor funcționalități.
Euro digital este supus unui proces riguros de testare, prin intermediul unei platforme de inovare la care participă circa 70 de entități din sectorul financiar. Acestea explorează caracteristici precum plățile condiționate și alte idei privind integrarea monedei digitale în infrastructura existentă.
Euro digital înaintează printr-o fază de pregătire intensă. Lansată oficial în data de 1 noiembrie 2023, această etapă urmărește să stabilească fundamentele necesare pentru o posibilă emisiune viitoare. Euro digital se află în centrul procesului de elaborare a unui cadru de reglementare comun, menit să unifice plățile digitale în toate statele membre.
BCE a lucrat intens la redactarea schemei de reguli, bazându-se pe opiniile primite din partea Grupului de Dezvoltare a Regulamentului, ce reunește actori relevanți din sectorul plăților de retail din Europa. Totodată, contribuțiile provenite din activitatea echipelor tehnice ale BCE, care implică aproximativ 50 de specialiști din peste 30 de organizații, au îmbunătățit în mod semnificativ conținutul propunerii.
În paralel, BCE derulează cercetări calitative pentru a înțelege nevoile utilizatorilor finali, incluzând comercianți mici, consumatori vulnerabili și grupuri slab reprezentate.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
