Rămâi conectat

Sport

După dubla victorie din Cupa României, CSU Alba Iulia joacă sâmbătă, ora 18.00, acasă, în prima etapă, cu Phoenix Galaţi

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSU Alba Iulia - CSM Targoviste 66După o dublă victorie categorică în Cupa României cu Nova Vita Tg. Mureş, urmează o partidă incomodă pentru fetele lui Mirolsav Popov în prima etapă a Ligii Naţionale de baschet feminin, sâmbătă, 27 septembrie, de la ora 18.00, acasă, în Sala Universităţii “1 Decembrie 1918” cu Phoenix Galaţi. Meciul se anunţă unul deloc facil pentru universitare, având în vedere că întâlnesc un adversar care a produs câteva surprize sezonul precedent, ca nou-promovată, şi care s-a întărit considerabil în această vară. Cu toate acestea, CSU porneşte ca favorită în meci, având în vedere că joacă în faţa propriilor suporteri, dar şi avantaj în meciurile directe, în care s-a impus de fiecare dată.

 Aşadar, în întâlnirile directe, avantajul este clar de partea trupei universitare, care conduce cu scorul de 4-0, toate disputele având loc în sezonul precedent, două în primul tur al Cupei României, respctiv celelalte două în manşele tur-retur din campionat. În ceea ce priveşte debutul de sezon, parcursul celor două formaţii a fost puţin diferit, dar a culminat pentru ambele cu o calificare în sferturile de finală ale Cupei României. Astfel, CSU a trecut de primul tur al competiţiei, fără niciun fel de probleme, după confruntările cu Nova Vita Tg. Mureş, pe care le-au câştigat clar, cu scorul general de 201-100 şi urmează să întâlnească în sferturi pe CSM Satu Mare. De cealaltă parte, lucrurile au fost mai complicate pentru gălăţence, care au pierdut calificarea în meciurile directe cu BCM Timişoara, însă au acces mai departe în Cupă din postura de ”cel mai bun pierzător”. Problemele au pornit pentru Phoenix în partida tur, când antrenorul grec al moldovencelor nu a putut utiliza trei dintre titulare, sportive din Statele Unite ale Americii, cărora nu le-a sosit la timp ”cartea verde”. Din această cauză, echipa gălăţeană a pierdut prima manşă de pe propriul teren 55-67 şi avea o misiune extrem de grea în partida retur, când trebuia să întoarcă soarta calificării. Ei bine, trupa din Galaţi, cu lotul întregit, a reuşit victoria în Banat, dar doar la o diferenţă de 8 puncte, 66-58, iar timişorencele au trecut mai departe. Din fericire pentru Phoenix, echipa trece în sferturi, de pe ultima poziţie calificantă, profitând de locul destinat formaţiei pierzătoare la cea mai mică diferenţă la scorul general. În sferturi, gălăţencele o vor înfrunta pe ICIM Arad.

În tabăra Phoenix-ului se regăsesc 6 sportive noi, dintre care patru din Statele Unite ale Americii, şi două românce (Gabriela Cursaru şi Gabriela Nicula). În lotul condus de pe bancă de antrenorul grec Theodosios „Sakis” Paralikas se mai regăsesc însă şi autohtonele cu experienţă în Liga Naţională, Romina Filip, Beatrice Alaiba şi Andra Ionescu, prezente şi sezonul trecut la Galaţi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Faza finală a Cupei Satelor U13 la fotbal, duminică, la Daia Română: Elogii pentru organizatori

Dan HENEGAR

Publicat

în

Duminică, la Daia Română, faza finală a Cupei Satelor U13 la fotbal Duminică 31 martie, la Daia Română, se va desfășura faza finală a Cupei Satelor U13 la fotbal. Ziua de fotbal juvenil de la Daia Română va începe la ora 11.30 cu semifinala Crăciunelu de Jos – Ciugud, urmată, la ora 12.10, de semifinala […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea