Sport

Duminică, ora 11.00, pe “Cetate 2”, CSU Rugby Alba Iulia – RC Gura Humorului | Inaugurarea Cupei “Tissot” și meci special

Dan HENEGAR

Publicat

în

Duminică, 23 mai, de la ora 11.00, pe terenul doi al Stadionului “Cetate” se dispută partida de rugby din cadrul Diviziei Naționale de Seniori, dintre CSU Rugby Alba Iulia și Rugby Club Gura Humorului.

Este a treia prezență în fața fanilor pentru gruparea din Cetatea Marii Uniri, debutantă în al doilea eșalon valoric, iar meciul este unul special, un prilej de fair play și prietenie, punându-se la vânzare bilete on-line, în plus acordându-se și Cupa “Tissot”.

CSU Rugby Alba Iulia a pierdut cele 5 jocuri disputate, iar RC Gura Humorului are 10 puncte (două victorii și două înfrângeri).

Rugby înseamnă a lupta împreună, dar și a ne bucura și a crea împreună, deseori și cu adversarul. Așa că suntem onorați de a iniția Cupa «Tissot» care va fi pusă în joc la fiecare întâlnire între CSU Alba Iulia și CSS Rugby Club Gura Humorului”, transmite Ion Schiau, fondator Albini Prassa. Începând din acest sezon competiţional, deocamdată doar în cadrul Diviziei Naţionale de Seniori, se va disputa Cupa Tissot. Cele două echipe transcarpatice care vor intra în cursă pentru a menţine Cupa Tissot după fiecare meci disputat sunt Rugby Club Gura Humorului şi CSU Alba Iulia, formații relativ tinere în cadrul DNS, Gura Humorului activând la acets nivel din 2018.

Practic, această cupa înnoadă și mai bine legătura specială între Tissot și rugbyul românesc. Se revitalizează astfel, o tradiție, inaugurată în perioada interbelică de generalul Marinescu, care începând din 1934 decerna o cupă, disputată de echipele vremii, purtându-i numele. Câștigătorii erau premiați cu celebrele ceasuri. Ne bucurăm foarte mult să fim parte din acest moment, alături de bunii noștri prieteni de la Humor. Mulțumim Albini Prassa și lui Ion Schiau pentru dăruirea sa exemplară față de rugbyul nostru”, a punctat istoricul Marius Rotar, coordonator al CSU Alba Iulia.

Lansarea acestui proiect îşi doreşte să promoveze spiritul de comunitate şi de prietenie între cele două echipe, cât şi ţelul comun al acestora de a contribui la dezvoltarea rugby-ului românesc pe termen lung.

“Chiar dacă sună a clișeu, deplasarea are o încărcătură emoţională. Suntem la prima confruntare cu CSU Rugby Alba Iulia şi ne propunem cu această ocazie să setăm scena pentru multe confruntări de acum încolo, dar şi să punem bazele unei prietenii frumoase între cele două echipe”, a spus Gabriela Popescu, preşedintele RC Gura Humorului.

În cadrul întâlnirii retur, din toamnă, Albini Prassa îşi propune să premieze cel mai bun jucător de la fiecare echipă (numit de echipa adversă). Cupa Tissot a sosit în România săptămâna aceasta tocmai din Marea Britanie, de la Cezar Pascari, fost sportiv de la Gura Humorului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Raul Șteau și Nicolae Carnat, fotbaliștii din Alba, pe lista CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Raul Șteau și Nicolae Carnat, fotbaliștii din Alba, pe lista CSM Unirea Alba Iulia Fotbaliștii din Alba, aiudeanul Raul Șteau și Nicolae Carnat (originar din Mihalț) sunt pe lista de achiziții a divizionarei terțe CSM Unirea Alba Iulia. Citește și: Marius Lupu, atacantul din Alba, la Gloria Bistrița, în stagiunea 2026/2027! Fotbalistul, pe lista Unirii […]

Citește mai mult

Sport

Mihai Dăscălescu, triplă lovitură încasată: out de la CSM Unirea Alba Iulia, FRF și din funcția de vicepreședinte al AJF Alba!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Triplă lovitură încasată, la 1 iulie 2026, de albaiulianul Mihai Dăscălescu (49 de ani), care pierde 3 funcții importante: preeșdinte secție de fotbal CSM Unirea Alba Iulia, poziția de reprezentant al Ligii 3 în Comitetul Executiv al FRF și aceea de vicepreședinte al AJF Alba Mihai Dăscălescu, cel mai longeviv conducător al clubului din Cetatea […]

Citește mai mult

Sport

România, eșec surprinzător cu Muntenegru, în European League, în „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

România, eșec surprinzător cu Muntenegru, în European League, în „Alba Blaj” Arena, la volei feminin România a pierdut surprinzător în „Alba Blaj” Arena, 1-3 cu Muntenegru, într-un meci contând pentru European League. Citește și: FOTO | 15 ani de existență pentru Volei Alba Blaj: Aniversare de preț pentru cea mai galonată echipă de volei din România […]

Citește mai mult