Actualitate

Directorul adjunct Ioan Dobra, şeful de serviciu Dorin Conţan şi doi inspectori fiscali de la DGFP Alba, reţinuţi de procurorii DIICOT

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Directorul adjunct al Finanţelor Publice Alba, Ioan Dobra (foto), alături de Nicolae Dorin Conţan, şef de serviciu în aceeaşi instituţie, şi doi inspectori fiscali – Mihail Ioan Sârbu şi Dănuţ Ioan Ispas au fost reţinuţi ieri seară de procurorii DIICOT Alba Iulia pe o perioadă de 24 de ore, după audieri care au durat mai bine de şapte ore. Ei vor fi prezentaţi astăzi magistraţilor pentru emiterea de mandate de arest preventiv pe 29 de zile. Acuzaţiile care li se aduc angajaţilor de la Finanţe sunt de sprijinire a unui grup infracţional, favorizarea infractorului, conflict de interese. Anchetatorii spun că finanţiştii au sprijinit o grupare infracţională organizată, specializată în săvârşirea de infracţiuni din sfera macrocriminalităţii economico-financiare. Valoarea prejudiciului este estimată la 2.200.000 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA. În aceeaşi cauză au mai fost audiaţi şi puşi sub urmărire penală Cristina Cioată şi Ioan Lazăr, de asemenea inspectori fiscali la DGFP Alba, ei fiind cercetaţi în stare de libertate. Calitatea de învinuiţi o mai au şi patronul grupului de firme Pomponio, omul de afaceri italian Luca Anversa, directorul S.C. Pomponio S.A. Cosmin Limbean, precum şi Elena Avram şi Ana Maria Goia, fostă contabilă a societăţii. Limbean a fost şi el audiat ieri la sediul DIICOT Alba Iulia însă procurorii l-au lăsat să plece liber. Anversa, Avram şi Goia au dat declaraţii în faţa procurorilor zilele trecute. Acuzaţiile la adresa lor sunt de spălare de bani, constituire de grup infracţional şi evaziune fiscală.
Finanţiştii îi consiliau pe evazionişti în loc să-i amendeze
„În fapt, se reţine că învinuiţii Anversa Luca, cetăţean italian, Limbean Cosmin Ioan, Avram Elena şi Goia Ana Maria au constituit o grupare infracţională, având drept scop efectuarea unor activităţi comerciale, direct sau prin societăţi comerciale interpuse, fără a le înregistra în evidenţele contabile ale societăţilor comerciale sau efectuarea unor înregistrări nelegale, având drept consecinţă eludarea plăţii taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi obţinerea de beneficii financiare substanţiale”, se arată într-un comunicat al procurorilor DIICOT. În document se mai precizează că activitatea infracţională a învinuiţilor a fost sprijinită de angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba, de la compartimentul de inspecţie şi control, adică cel aflat în subordinea directorului adjunct Ioan Dobra. „În sarcina celor şase angajaţi de la Finanţe s-a reţinut că şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, efectuând activităţi incompatibile cu funcţia deţinută, precum asigurarea de consultanţă sau prestarea de servicii şi că au efectuat controale formale la societăţile învinuiţilor, toate acestea în scopul obţinerii direct sau indirect de foloase materiale. Se mai reţine că, deşi au constatat în repetate rânduri activitatea infracţională desfăşurată prin intermediul societăţilor comerciale vizate, învinuiţii nu au sesizat organele de cercetare penală, ci dimpotrivă, au consiliat membrii grupării în vederea acoperirii ilegalităţilor”, mai spun anchetatorii.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia au efectuat în acest dosar 10 percheziţii, 5 la domicilii particulare şi alte cinci la sediul DGFP de unde de altfel au ridicat ieri un sac de acte şi documente. Omul de afaceri italian Luca Anversa mai este învinuit într-un alt dosar aflat acum pe rolul Tribunalului Alba şi cunoscut sub denumirea „Prostituate pentru VIP-uri”. El este acuzat că ar fi comandat, prin intermediul unui apropiat de-al său, mai multe recuperări de la firme care datorau bani societăţii la care este acţionar majoritar.
Ioan Dobra, în conflict de interese
În acelaşi dosar procurorii îl cercetează pe Ioan Dobra şi sub acuzaţia de conflict de interese, în condiţiile în care, susţin oamenii legii, auditarea uneia dintre societăţile comerciale administrate de către membrii grupării a fost realizată de către o societate la care acţionar era soţia sa, iar misiunile de audit au fost efectuate efectiv de fiul său. Surse din cadrul anchetei spun că auditul s-ar fi desfăşurat chiar la societatea comercială Pomponio. Ieri dimineaţă când s-a prezentat singur la sediul DIICOT pentru audieri Ioan Dobra a declarat că nu ştie ce acuzaţii i se aduc şi că a venit pentru discuţii. Dobra ocupă funcţia de director ajunct al DGFP Alba din anul 2000, după ce în perioada 1996-2000 a fost director executiv. El este fratele senatorului PDL de Alba, Nicolae Dobra.
Procurorii DIICOT au dispus începerea urmăririi penale împotriva celor zece persoane audiate în acest dosar. Cercetările au fost efectuate împreună cu poliţişti din cadrul B.C.C.O. Alba Iulia.

Petrecerea Divorțaților

Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult