Sport

Deşi nu au unde să se pregătească, rezultate bune pentru înotătorii albaiulieni la Cupa Aradului

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    De curând, la Arad a avut loc un concurs de înot pe echipe, la care au participat aproximativ 350 de înotători (de la copii până la juniori) reprezentând 18 cluburi din ţară şi din Ungaria. Liceul Sportiv Alba Iulia a avut în această întrecere 14 sportivi. Deşi pregătirea înotătorilor din Alba Iulia lasă de dorit, din cauze bine ştiute (prelungirea deja agasantă a modernizării Bazinului Olimpic din Alba Iulia, lucrările fiind întrerupte), sportivii au avut o comportare foarte bună. S-au obţinut 3 medalii prin Raluca Sandu – o medalie de argint la 100 metri liber şi o medalie de bronz la 100 metri bras, respectiv Andrei Ispas – o medalie de bronz în proba de 50 metri liber.
Chiar dacă nu au urcat pe podium sunt de apreciat toţi aceşti copii care depun un efort deosebit pentru a se antrena, de luni bune făcând naveta prin judeţele vecine (Hunedoara, Sibiu). Au mai fost prezenţi juniorii Dragoş Rus, Antoniu Motogna, Andrei Pleşa, Alexandru Iancu şi Alexandru Szekely, copiii Remus Peica (născut în 1998), Denisa Marc, Adin Suciu, Andrei Petrescu (născuţi 1999), Tudor Baciu (2000), Paula Jaravete şi Ioana Bobăilă (2001), pregătiţi de prof. Daniela Bob şi Nicolae Bob. În perioada 17-20 noiembrie la Hunedoara se va desfăşura Campionatul Naţional de seniori şi juniori mari în bazin scurt. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt.  Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]

Citește mai mult