Decizie ICCJ| Violența în familie: Agresorul poate fi condamnat, chiar dacă victima care a făcut plângerea acceptă să se împace cu el
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că inculpații care sunt cercetați penal pentru violență în familie nu vor scăpa de proces dacă victima care a făcut plângerea prealabilă se împacă cu ei.
Deși împăcarea ar putea scăpa inculpatul de procesul penal, în anumite cazuri, acest lucru nu se aplică aici. Totuși, persoana cercetată penal ar putea scăpa prin împăcare de proces (când acel proces vizează acte de violență în familie), însă numai dacă organele penale s-au sesizat din oficiu și nu victima a fost cea care a declanșat procesul.
Conform ICCJ (a cărei hotărâre a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 477, din 12 iunie 2019), atunci când victima unui act de violență în familie a făcut plângere împotriva agresorului, cel din urmă nu poate scăpa de proces chiar și dacă s-a împăcat cu membrul de familie agresat. Deși există cazuri când o împăcare ar putea să îl scape pe inculpat de proces și de o eventuală condamnare, acest
lucru nu se poate întâmpla aici. Astfel, dacă există o împăcare (după ce victima a făcut plângere), inculpatul va fi cercetat în continuare și s-ar putea chiar să fie condamnat pentru violență în familie.
Pe de altă parte, împăcarea va avea efecte asupra procesului penal „când acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu”, reiese din hotărârea ICCJ. Înalta Curte continuă, reținând că, într-o astfel de situație, împăcarea va determina „încetarea procesului penal”.
Astfel, „pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită asupra unui membru de familie […], atunci când acţiunea penală a fost pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, încetarea procesului penal poate fi dispusă numai ca efect al retragerii plângerii prealabile şi nu ca efect al împăcării”, a reținut ICCJ, prin Decizia nr.11 în dosarul nr.198/1/2019.
Cu alte cuvinte, ca să scape de o eventuală condamnare, inculpatul trebuie să beneficieze de retragerea plângerii prealabile, dacă aceasta a fost modalitatea punere în mișcare a acțiunii penale cu privire la o faptă de loviri sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie.
Necesitatea unui RIL a pornit de la existența unor soluții divergente în practica judiciară:
1) Unele instanțe au reținut că, în general, împăcarea părților va duce la oprirea procesului penal, în cazul faptei de loviri sau alte violențe săvârșite asupra unui membru de familie.
2) Altele au reținut că împăcarea ar avea efecte asupra procesului doar dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare din oficiu (lucru posibil în cazul faptei de loviri sau alte violențe doar dacă victima este un membru de familie).
Divergența a fost generată, în principal, de faptul că împăcarea înlătură răspunderea (și, astfel, duce la oprirea procesului) doar dacă legea prevede expres această posibilitate. Ea nu era prevăzută expres decât în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale, pentru loviri săvârșite asupra unui membru de familie, s-a făcut din oficiu. Astfel, era neclar ce se întâmpla când acțiunea penală a fost pornită în baza unei plângeri prealabile a victimei.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Sondaj | Românii vor introducerea uniformelor, a monitorizării audio-video și a testelor antidrog în școli
Românii vor introducerea uniformelor, a monitorizării audio-video și a testelor antidrog în școli Românii sunt împărțiți în privința modului în care școlile sunt pregătite pentru noul an școlar, însă au o poziție mult mai clară când vine vorba despre măsurile pentru creșterea siguranței elevilor. Potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, peste 83% dintre respondenți […]
9-10 septembrie 2026 | Cod galben de caniculă în Alba și alte zone din țară: Maximele vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade
9-10 septembrie 2026 | Cod galben de caniculă în Alba și alte zone din țară: Maximele vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade Meteorologii ANM au emis miercuri dimineața noi avertizări cod galben de caniculă, valabile în Alba și alte zone din țară, în perioada 9-10 septembrie 2026. Maximele vor fi cuprinse între […]
Ajutorul pentru energie în 2026: Doar o treime dintre românii estimați au accesat sprijinul de 50 de lei / „Merită o analiză”
Ajutorul pentru energie în 2026: Doar o treime dintre românii estimați au accesat sprijinul de 50 de lei / „Merită o analiză” Schema de sprijin pentru plata facturilor la energie a ajuns la mult mai puțini români decât estimau autoritățile. Din cele aproximativ 2,1 milioane de gospodării considerate eligibile, doar circa 740.000 de solicitanți au […]