Rămâi conectat

Sport

„Dacă participăm în Euroleague, o facem pentru a ajuta naţionala României” *afirmă Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Veste că CSU Alba Iulia ar putea participa în ediţia viitoare a celei mai importante competiţii baschetbalistice de pe continent, Euroleague a pus pe jar lumea sportului judeţean. Impactul cu o întrecere de o asemenea anvergură înseamnă notorietate, dar şi responsabilitate, în condiţiile organizării întâlnirilor în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918”. Menţionăm că în 2012, CSM Târgovişte a fost prima formaţie din istoria baschetului feminin autohton care a evoluat în echivalentul Ligii Campionilor de la fotbal. CSU Alba Iulia a fost distribuită în Grupa A, alături de alte şapte echipe de calibru din Europa: UMMC Ekaterinburg şi Dynamo Kursk (ambele din Rusia), Galatasaray OdeaBank (Turcia), Good Angels Kosice (Slovacia), ZVVC USK Praga (Cehia), Wisla Can-Pack Cracovia (Polonia) şi BLMA (Franța).

*”Alba Iulia nu-şi asumă singură participarea”

Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918”, promotorul acestei iniţiative, alături de Carmen Tocală, a explicat resorturile ce stau la baza unui asemenea proiect. „Dacă vom participa în Euroleague o facem pentru a ajuta echipa naţională a României, în vederea Campionatului European de anul viitor găzduit în ţara noastră anul viitor. În această săptămână se vor stabili toate detaliile”, a afirmat şeful instituţiei de învăţământ superior. Respectivul „wild card” reprezintă o oportunitate uriaşă pentru Cetatea Marii Uniri, în condişiile în care oficialii FRB încearcă să strângă sub comanda lui Miroslav Popov nume grele precum Gabriela Mărginean, Claudia Pop, Florentina Paşcalău, Chrissy Givens, în ultimele zile pe lista respectivă adăugându-se Anita Meszaros (Reims, Franţa) sau Romina Filip (Phoenix Galaţi). „Am acceptat întrucât ni s-a transmis că Alba Iulia este locul propice din punct de vedere baschetbalistic în perspectiva consolidării unui nucleu al reprezentativei tricolore”, a menţionat Breaz. În acest moment, CSU Alba Iulia are două paliere de activitate, total distincte: o strategie pentru a evolua în Euroleague şi o alta, diferită substanţial în condiţiile în care formaţia albaiuliană va rămâne să-şi apere trofeul dobândit în Liga Europei Centrale.

*”Euroleague = notorietete şi imagine”

Daniel Breaz a explicat avantajele şi dezavantajele unui asemenea demers cu un impact major, la mijloc fiind în primul rând chestiunea asigurării unui buget serios şi real. „Noi trebuie să plătim până la finalul acestei săptămâni o taxă de participare de 22.000 de euro. Dacă nu vedem aceşti bani în cont, nu o continuăm proiectul”, a afirmat Daniel Breaz. „Este clar că printr-o asemenea prezenţă, într-o întrecere de «5 stele»  Alba Iulia ar câştiga imagine şi notorietate. Printr-o mediatizare la nivel european, urbea ar fi în lumina reflectoarelor  situaţie ce ar aduce numai câştiguri, plus că o asemenea participare ar rămâne în istorie”, a adăugat Breaz, dar…

Nu ne agăţăm să facem un pas imens, cu implicaţii extreme, doar aşa, în ideea de a ne lăuda că suntem în Euroleague. Un lucru să fie foarte sigur, Alba Iulia nu-şi asumă singură participarea şi aşteptăm concretizarea intenţiilor. Fără sponsori serioşi şi sprijinul real al Federaţiei Române de Baschet nu continuăm întrucât nu vrem să ne trezim apoi singuri, eu şi Bogdan Duma şi să suportăm consecinţele”, a concluzionat Daniel Breaz. Dacă acest proiect de anvergură s-ar pune în practică, CSU Alba Iulia ar debuta în Euroleague în luna noiembrie, locaţia unde sunt prevăzute jocurile interne ar urma să beneficieze de o sporire a numărului de locuri prin instalarea de tribune mobile.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Voleiul din „Mica Romă”, la înălțime: Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, al doilea an consecutiv campioană la ONSS | Turneu semifinal de junioare, în „Alba Blaj” Arena

Dan HENEGAR

Publicat

în

Voleiul din „Mica Romă”, la înălțime: Colegiul Național „Inochentie Micu Clain”, al doilea an consecutiv campioană la ONSS | Turneu semifinal de junioare, în „Alba Blaj” Arena, în 18-21 aprilie Echipa de volei feminin gimnaziu a Colegiului Național „Inochentie Micu Clain” Blaj a câștigat turneul final de la Brăila și a devenit, pentru al doilea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea