Sport

Cupa „Borsec” la golf, ediţia a 2-a, la Pianu de Jos

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Pe o vreme superbă, sâmbătă, la clubul „Paul Tomiţă” din Pianu de Jos a avut loc cea de-a doua ediţie a turneului de golf Cupa „Borsec”. Respectiva societate a intrat în 2011 în rândul companiilor care susţin golful din România, iar dacă în anul 1873, apa Borsec primeşte Medalia de Aur şi titlul “Regina Apelor Minerale” de la împăratul Franz Josef, în anul 2004 Borsec a fost desemnată drept “Cea mai bună apă minerală din lume” în cadrul unei ceremonii în SUA.
La turneu s-au înscris 42 de jucători, din ţară şi străinătate şi au luat startul 39 însoţiţi de tot atâţia caddie, care au primit cadouri mingi şi tricouri. Debutul s-a produs simultan de pe mai multe tee-uri pentru câştigare de timp întrucât reprezentanţii sponsorului au dorit ca după festivitatea de premiere să se întâlnească cu toţi concurenţii.
S-a jucat circa 4 ore, pe distanţele de 6060 metri domni, 5165 metri doamne şi 3030 metri juniori, iar după prelucrarea computerizată a cărţilor de scor de către comisia sportivă (Iulian Străjan şi Laurenţiu Coman) au fost validate următoarele rezultate: lcategoria I (0-18 HCP): 1. Attila Kadar (Cluj Napoca) – 40 puncte, 2. Daniel Morar (Alba Iulia) – 36 p, 3. Laurenţiu Coman (Sebeş) – 35 p – toţi clubul „Paul Tomiţă” Pianu de Jos; lcategoria a II-a (19-36 HCP): 1. Ştefan Rohnean – 46 puncte, 2. Cornel Dănilă (ambii Bucureşti, Clubul Selas), 3. Florin Popa (Alba Iulia) – 34 p; lLadies: 1. Ana Maria Coman (Sebeş) – 32 p, 2. Romana Tandreu (Cluj Napoca) – 30 p, 3. Anca Codrin (Timişoara) – 28 p; lProbe speciale, Logest drive: Ana Coman (Sebeş) – aproximativ 215 metri, Florin Vinersar (Alba Iulia) – aproximativ 250 metri; Nearest to the pin: Dan Jacotă (Bucureşti) – 2,62 metri de steag (toţi clubul „Paul Tomiţă”).
Premierea s-a desfăşurat la Golf Hotel Pianu de Jos, într-o atmosferă plăcută (iniţiatori Sorin Suba şi Daniela Sima), următoarea competiţie fiind sâmbătă, 12 mai, Cupa „Antrec România”, ne-a mai informat prof. Nicolae Ursu. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt.  Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]

Citește mai mult