Cum vor arăta cele două serii din Liga a 2-a în campionatul 2011 – 2012
FC Timişoara şi Universitatea Craiova vor scăpa de Liga a III-a din cauza dezastrului în care se zbate fotbalul din România, întrucât 20 dintre cele 32 de echipe din eşalonul secund au grave probleme financiare şi nu vor primi licenţa pentru Liga a 2-a. Toată nebunia a fost declanşată de introducerea licenţierii şi pentru cluburile din liga a doua. Decizia FRF a măturat eşalonul secund, aproape două treimi dintre echipe nefiind în normalitate, între care şi FC Unirea Alba Iulia.
În aceste condiţii, cei care conduc fotbalul din România au luat decizia ca normele impuse de Comisia de Licenţiere să nu mai fie luate în calcul în alcătuirea celor două serii. Informaţia este confirmată de Viorel Duru, preşedintele Comisiei de Licenţiere. „Pot să anticipez că multe echipe au probleme, dar vom da un comunicat în ultima zi a acestei luni. Între 1 şi 4 iulie, cluburile fără licenţă pot trimite cereri, iar Comitetul Executiv le va analiza. FC Timişoara şi Universitatea Craiova sunt în Liga a II-a în momentul de faţă, dar dacă procesul nu contează, au asigurat locul în această divizie. Practic, va conta doar rezultatul de pe teren”, a explicat Duru. „Nu e treaba mea, eu sunt doar cu licenţierea. Comitetul Executiv are atribuţiile necesare pentru a completa seriile, astfel că această vară va fi una de tranziţie pentru fotbalul mic. Situaţia este oricum dramatică!”, a mai spus Viorel Duru.
lCum ar putea arăta cele două serii
lSeria I: Unirea Urziceni, Victoria Brăneşti, Săgeata Năvodari (dacă nu promovează după barajul cu Voinţa Sibiu), Delta Tulcea, Dunărea Galaţi, CS Otopeni, FC Botoşani, Viitorul Constanţa, Astra II Giurgiu, Gloria Buzău, FC Snagov, Dinamo II Bucureşti, Farul Constanţa, ACSMU Poli Iaşi, FCM Bacău, Callatis Mangalia, Chindia Târgovişte; lSeria a II-a: Universitatea Craiova, FC Timişoara, Gloria Bistriţa, FC Bihor, Voinţa Sibiu, ALRO Slatina, CSM Râmnicu Vâlcea, UTA Arad, Arieşul Turda, Gaz Metan CFR Craiova, FC Unirea Alba Iulia, FC Argeş, Mureşul Deva, CSM Slatina, Luceafărul Oradea, FC Baia Mare (Săgeata şi Voinţa vor juca baraj pentru Liga I; Unirea Urziceni nu a solicitat licenţă pentru liga secundă şi, probabil, se va desfiinţa). (M.N.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Sport
Stanciu e de neoprit în Asia! Jucătorul din Alba a marcat din nou în China Nicolae Stanciu, jucătorul originar din județul Alba, traversează o perioadă foarte bună în campionatul Chinei. Internaționalul român a înscris din nou pentru Dalian Yingbo și a confirmat forma foarte bună pe care o traversează. Mijlocașul român a marcat în partida […]
FOTO: Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia) – aur, Roxana Cordea (Mica Romă Blaj) – bronz, în proba de 1500 metri, la Campionatele Naționale Under 20
Atletele Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia) – aur, Roxana Cordea (Mica Romă Blaj) – bronz, în proba de 1500 metri, la Campionatele Naționale Under 20 Rezultate excelente reușite la Craiova, la Campionatele Naționale Under 20 și Cupa României seniori, de atleții din Alba. În proba de 1500 metri, sportivele pregătite de Cristina Man au cucerit […]
Cinci noi antrenori din Alba, cu Licența B UEFA: George Aldea, Florin Codleanu, Cristian Mărginean, Ioan Neag și Robert Vlad | Cursuri absolvite la Centrul FRF la Timișoara
Cinci noi antrenori din Alba, cu Licența B UEFA: George Aldea, Florin Codleanu, Cristian Mărginean, Ioan Neag și Robert Vlad | Cursuri absolvite la Centrul FRF la Timișoara Alba are încă 5 tineri antrenori care au obținut Licența B UEFA. Este vorba (într-o ordine aleatorie) de George Aldea (preparator fizic LPS Sebeș și AFC Micești), […]








