Actualitate

Cum va fi VREMEA până în 29 aprilie, în Transilvania și la munte. ANM a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Ioana Oprean

Publicat

în

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza valabilă pentru următoarele săptămâni. Vremea se va încălzi treptat în majoritatea regiunilor în următoarele patru săptămâni, ajungând ca în cea de-a doua săptămână a lunii mai mediile termice să fie peste normele perioadei în cea mai are parte a teritoriului.

Conform prognozei meteo de specialitate, în săptămâna 15 – 22 aprilie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intra-carpatice şi la munte, potrivit Agerpres.

Totodată, în intervalul 22 – 29 aprilie, temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare pe întreg teritoriul României.

Pe durata săptămânii 29 aprilie – 6 mai, temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această săptămână. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Potrivit sursei citate, în perioada 6 – 13 mai, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intra-carpatice şi în zonele montane.

TRANSILVANIA: Vremea se va menține rece în prima săptămână de prognoză, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime cuprinse, în general, între 12 și 14 grade. Temperaturile minime în acest interval vor avea variații semnificative și se vor încadra, în medie regională, între -4 și 3 grade.

În a doua săptămână de prognoză vremea se va încălzi ușor și treptat, iar valorile diurne vor atinge 21 de grade în ultimele zile, iar temperaturile nocturne se vor situa în jurul a 6 grade. Se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie în primele zile ale intervalului de prognoză, iar spre sfârșitul celei de a doua săptămâni probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare, va fi în creștere.

LA MUNTE: Vremea va fi rece în intervalul 15 – 22 aprilie, când se va înregistra o medie a temperaturilor maxime de 2…4 grade, în timp ce valorile nocturne vor fi exclusiv negative și se vor încadra între -6 și -2 grade.

Începând cu data de 23 aprilie vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, astfel încât valorile maxime diurne vor atinge 12 grade în intervalul 25 – 28 aprilie, iar cele minime vor deveni pozitive și se vor situa în jurul valorii medii de 3 grade. Se vor semnala precipitații mixte în primele zile ale intervalului de prognoză, iar spre sfârșit probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare, va fi în creștere.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministerul Sănătății a anunțat că achiziția de vaccin împotriva tuberculozei a fost anulată. Furnizorul a greșit prețul produsului

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministerul Sănătății a anunțat că achiziția de vaccin împotriva tuberculozei a fost anulată. Furnizorul a greșit prețul produsului Ministerul Sănătății a anunțat, miercuri, anularea procedurii de achiziție pentru vaccinul BCG, utilizat pentru prevenirea formelor severe de tuberculoză la copii. Procedura a fost anulată pentru că furnizorul a greșit prețul produsului. Potrivit Ministerului Sănătății, procedura de […]

Citește mai mult

Actualitate

Procesul lui Călin Georgescu și al grupării mercenarului Horațiu Potra a început cu o amânare: Când a fost stabilit următorul termen

Bogdan Ilea

Publicat

în

Procesul lui Călin Georgescu și al grupării mercenarului Horațiu Potra a început cu o amânare: Când a fost stabilit următorul termen Procesul în care Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale a fost amânat pentru 28 septembrie de Curtea de Apel București. La acest […]

Citește mai mult

Actualitate

De ce au încetinit investițiile americane în România: Ce se întâmplă cu vizele pentru români. Raport Heritage Foundation

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce au încetinit investițiile americane în România: Ce se întâmplă cu vizele pentru români. Raport Heritage Foundation Heritage Foundation cere Washingtonului să sprijine transformarea României în hub energetic și furnizor regional de securitate. Bucureștiul este lăudat pentru orientarea sa strategică, dar criticat pentru instabilitatea politică și impredictibilitatea legislativă. România este unul dintre cei mai constanți […]

Citește mai mult