Cugireanul Alexandru Bogdan Borza, viitorul star al tenisului mondial
Sportivul în vârstă de 14 ani a fost desemnat „numărul 1” în circuitul Tennis Europe
De la Ilie Năstase încoace, se poate spune că tenisul românesc a cam suferit la capitolul lideri pe plan internaţional, se arată într-un material publicat recent în cotidianul Prosport. Însă un puşti din Cugir ce a început tenisul la 7 ani, Alexandru Bogdan Borza, nu a fost de acord cu acest lucru şi a reuşit la categoria sa de vârstă, 14 ani, să se instaleze pe prima poziţie a clasamentului european. Bogdan, care a „furat” meseria doar urmărindu-l la televizor pe Novak Djokovic, a cucerit până acum nouă titluri de campion naţional la simplu şi dublu, iar la nivel internaţional a câştigat patru turnee numai în acest an. Niciunul dintre aceste rezultate nu se compară cu locul secund obţinut la cel mai important turneu de juniori pentru categoria lui de vârstă, „Les Petits As”, şi medalia de aur de la Cupa Europeană de Vară. În finala competiţiei, echipa României s-a impus împotriva urmaşilor lui Nadal şi Ferrer din echipa Spaniei. După aceste succese Bogdan a fost cooptat în echipa producătorului de echipament sportiv Wilson, fiind prezentat ca un vârf al generaţiei sale pe blogul de tenis al producătorului american. De asemenea, rezultatele excelente l-au propulsat pe Borza spre celebra academie de tenis a lui Nick Bollettieri, unde s-a şi antrenat de curând. Dublu campion continental, Bogdan a beneficiat de un wild card pentru finala Nike Juniors Tour (9-14 decembrie). În Florida, pe hard (o suprafaţă deloc familară), Borza a ajuns în finală, unde a cedat în faţa sud-coreeanului Seong Chang Hong (2-6, 2-6), iar momentan micuţul campion participă pe tabloul principal la Orange Bowl, campionatul mondial neoficial al juniorilor.
lLocuieşte cu un turc şi învaţă în Bucureşti
Anul acesta Bogdan s-a transferat cu şcoala în Bucureşti, la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”, unde e în clasa a VIII-a (primele şapte clase le-a terminat la Şcoala Generală nr. 3 Cugir). Antrenamentele le face cu Daniel Dobre, la baza sportivă „Dinu Pescariu”, unde locuieşte într-un apartament cu un tenismen junior turc. „Bogdan este foarte sociabil, s-a acomodat imediat. Avem condiţii excepţionale de cazare şi masă, au început să vină la noi sportivi din Egipt, Germania, China sau Austria”, afirmă Dobre. „La baza sportivă a fostului mare jucător Dinu Pescariu există o fundaţie care susţine copiii. Avem cooperare cu ANST şi un proiect cu Şcoala Americană. În condiţiile în care lucrăm cu Ungur, Cadanţu, Crivoi, putem spune că ne apropiem de cel mai înalt nivel din România”, adaugă Dobre.
lRapidist pursânge
Bogdan este topit după fotbal, dar tatăl lui parcă înnebuneşte când aude de sportul-rege. „Nici nu vreau să aud de fotbal, nu vreau să se accidenteze, el joacă tenis, atât”, spune sec Ioan Borza. Recent nominalizat sportivul anului 2011 în judeţul Alba (alături de antrenorul Ioan „Dode” Păcurar, CSO Cugir) la Gala Sportului Transilvan, tenismenul de sub Drăgana are toate şansele ca marţi să primească titlul de sportivul numărul 1 în topul judeţean.
lCiteşte înainte să se culce
Deşi are un program aglomerat, Bogdan mai apucă să citească o jumătate de oră înainte să se culce şi a lecturat „Open”, cartea autobiografică a lui Andre Agassi. Se motivează înainte de antrenamente şi meciuri cu muzica lui Mickael Jackson şi spune că ultimul film vizionat a fost „In Time” cu Amanda Seyfried şi Justin Timberlake. Atât de mult îi place de Novak Djokovic încât a învăţat unele procedee de la acesta urmărindu-l la TV, bineînţeles „furându-i” şi mişcările de dans.
lA crescut 15 cm în 2011!
Pubertatea pentru voinicul din Cugir a însemnat creşterea în înălţime cu 15 cm în anul 2011. „S-a creat un mic deficit fizic prin această creştere, de altfel firească la vârsta lui. S-a pierdut puţin la capitolul coordonare, însă vom lucra să-i întărim organismul în următorii doi ani, căci talent fără fizic nu înseamnă nimic. Însă, Bogdan, care este extrem de talentat, a reuşit să compenseze repede prin instinct, prin faptul că simte tactic adversarul”, spune antrenorul Daniel Dobre, cel prin mâna căruia au mai trecut Dinu Pescariu, Alexandru Moldovan sau Alexandra Dulgheru. „Este foarte motivat şi ambiţios, uneori uită că tenisul e doar un joc, însă aceste lucruri încercăm să le gestionăm pozitiv, ca la 18 ani să atingă forma maximă”, adaugă Dobre.
lBorza – The best
Doi juniori români, Alexandru Bogdan Borza la categoria de vârstă Under 14 şi Ioana Loredana Roşca la Under 16, au fost desemnaţi „Jucătorii anului 2011” în circuitul Tennis Europe. Premiul Players of the Year recompensează cele mai bune rezultate ale sezonului, iar reprezentanţii noştri au strâns în 2011 titluri europene individuale şi-n echipă cât să atragă aprecierea şi să-şi apropie o recunoaştere de care s-au bucurat, de-a lungul timpului, jucători ajunşi în vârfurile clasamentelor ATP şi WTA, precum sârbul Novak Djokovic, scoţianul Andy Murray, croatul Marin Cilic, francezul Gael Monfils sau Kim Clijsters şi Justine Henin, ambele din Belgia.
Carte de vizită Alexandru Bogdan Borza (născut în 5 aprilie 1997 la Cugir), rezultate 2011: lCampionatul European de Juniori Under 14 – locul întâi (simplu) şi locul întâi (dublu); lBavaria Junior Open – locul întâi (simplu); lCupa Europeană de Vară Under 14 – locul întâi (simplu); lBohemia Cafex Cup – locul întâi (simplu); lTIM ESSONE – locul întâi (simplu); lCampionatele Internaţionale ale României Under 14 – locul întâi (simplu) şi locul întâi (dublu); lCampionatele de Juniori Under 16 Mamaia IDU – locul doi (dublu); lCupa Stade Francais Paris BNP Paribas – locul doi (dublu); lCupa Jugend Mercedes – locurile 3/ 4 (dublu); lMemorialul Pecin – locurile 3/ 4 (simplu şi dublu); lTurneul Masters Tennis Europe – locurile 3/ 4 (simplu); lLes Petits AS Tarbes – locul doi (simplu); lNike Juniors Tour – locul 2 (simplu). Fabulos…
Mihai NAD
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Bianca Todorescu (CS Unirea Alba Iulia), medalie de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting, Tineret (U23), din Africa de Sud
Bianca Todorescu (CS Unirea Alba Iulia), medalie de aur la Campionatul Mondial de Powerlifting, Tineret (U23), din Africa de Sud Performanță remarcabilă pentru sportul românesc realizată marți, 18 august 2026 de o sportivă de la CS Unirea Alba Iulia. Bianca Todorescu, eleva antrenorului Ovidiu Pănăzan, care este și președintele Federației Române de Powerlifting, a fost […]
Când își vor afla echipele din Alba programul din Liga 3, ediția 2026/2027 Federația Română de Fotbal va organiza joi, 20 august 2026, de la ora 15:00, la Casa Fotbalului, tragerea la sorți în urma căreia va fi stabilit programul noului sezon al Ligii 3, ediția 2026/2027. Programul se va face pe baza Tabelei Berger […]
În ce serie au fost repartizate echipele de Liga 3 din Alba în vederea sezonului competițional 2026/2027
În ce serie au fost repartizate echipele de Liga 3 din Alba în vederea sezonului competițional 2026/2027 Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal de marți, 18 august 2026, a aprobat componența nominală a celor opt serii ale competiţiei SuperScore Liga 3, sezonul 2026-2027, împreună cu numerotarea acestora ca urmare a împărţirii geografice a […]