Sport

CSU Alba Iulia, triplă de vis în sezonul încheiat | Mihai Manea: “E prea devreme să vorbim despre promovarea în Liga 2”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitatea Alba Iulia, echipă înființată în 2018, a reușit un sezon de vis, o triplă istorică: eventul județean și promovarea în Liga 3. Timpul este cel mai puternic adversar al grupării din Cetatea Marii Uniri, în condițiile în care studenții trebuie să joace în 9 iulie meci din faza regională a Cupei României, cu CS Gheorgheni (Harghita), pe “Cetate”, partidă care încurcă strategia din intersezon.

Va fi o problemă, o situație care ne stresează, ne încurcă strategia pe termen scurt”, a spus Mihai Manea, antrenor care vrea să efectueze un cantonament centralizat în această perioada precompetițională..

Elevii lui Manea au nevoie de vacanță, iar acest joc oficial complică situația, întrucât în 30 iunie au expirat contractele echipierilor din efectiv, fiind nevoie de semnarea altor înțelegeri.

“În Liga 4 am avut adversari puternici precum Industria Galda, Viitorul Sântimbru, Voința Stremț sau CIL Blaj. Eșecul din retur cu Industria, principalul nostru oponent, a fost benefic, întrucât ne-a adus cu picioarele pe pamânt. A rezultat un sezon foarte bun, în care ne-am atins toate obiectivele”, a declarat Mihai Manea, într-o emisiune la Radio “Unirea FM”.

*Negocieri și căutări de juniori

CSU Alba Iulia a susținut în anterioara stagiune 34 de jocuri în 3 competiții diferite și a înregistrat o singură înfrângere, 0-2 cu Industria, terminând sezonul cu 17 meciuri adjudecate la rând (Liga 4, Cupa României și barajul de promovare). La nivel de lot, principala preocupare este identificarea a 6 jucători “under”, criteriu obligatoriu pe a treia scenă, dar în același timp se poartă tratative pentru întărirea lotului.

“Nucleul de jucători este bun, avem susținere, o să facem și ajustări la lot. Nu sunt adeptul să facem mari schimbări, pentru că un asemenea demers implică să o iei iar de la zero. Avem exemplul oferit de Metalurgistul Cugir, unde în linii mari este același lot, iar conjudețenii sunt an de an în primele două locuri”, a mai adăugat Manea pentru sursa mai sus citată.

Dacă Unirea Alba Iulia va fi primită în Liga 3 (“alb-negrii” au retrogradat, dar speră să primească un loc), Alba ar avea 4 reprezentante în eșalonul terț, însă nu e sigură nici compoența seriilor (e posobil să fie repartizate în serii diferite).

Trebuie să avem răbdare, să o luăm cu pași mici, să ne gândim la fiecare etapă, să avem răbdare. Obiectivul o să-l stabilim pe parcurs. Trebuie să fim organizați, să realizăm ce ne propunem în această vară, să gestionăm lucrurile. Este mult prea devreme să vorbim de o promovare în Liga 2”, a conchis Mihai Manea (41 ani), care a realizat în premieră o promovare în Liga 3, eșalon unde a mai condus anii trecuți pe Performanța Ighiu, CS Ocna Mureș și Unirea Alba Iulia.

Sursa foto: CSU Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

De Valentine’s Day, amicale acasă pentru divizionarele terțe CIL Blaj, CSU Alba Iulia și Metalurgistul Cugir

Dan HENEGAR

Publicat

în

De Valentine’s Day, meciuri amicale acasă pentru divizionarele terțe CIL Blaj, CSU Alba Iulia și Metalurgistul Cugir Cu două săptămâni înaintea startului oficial al sezonului de primăvară, sâmbătă, 14 februarie, de „Valentine’s Day”, sunt programate alte partide de verificare pentru divizionarele terțe din Alba. Citește și: Metalurgistul Cugir, o nouă achiziție, stranierul Sanchez! Vezi legătura acestuia […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Cu albaiulianul George Țălnar pe banca tehnică, divizionara secundă Metalul Buzău, calificare pentru a doua oară consecutiv în sferturile de finală ale Cupei României

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cu albaiulianul George Țălnar pe banca tehnică, divizionara secundă Metalul Buzău, calificare pentru a doua oară consecutiv în sferturile de finală ale Cupei României Divizionara secundă Metalul Buzău a obținut, miercuri, 11 februarie 2026, o calificare istorică, a doua consecutivă, în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal. Noua performanță a fost repurtată cu […]

Citește mai mult

Sport

CIL Blaj – Interstar Sibiu 4-1 (2-0), într-un meci amical | Dublă Taifas, Bejan – gol la debut

Dan HENEGAR

Publicat

în

CIL Blaj – Interstar Sibiu 4-1 (2-0), într-un meci amical, disputat pe teren sintetic în Parcul „Avram Iancu”. Dublă Taifas, Bejan – gol la debut CIL Blaj a învins Interstar Sibiu, scor 4-1 (2-0), într-un meci amical, pentru divizionara terță marcând Taifas dublă (12, 57), Bejan (44, gol la debut al jucătorului împrumutat de la […]

Citește mai mult