CSU Alba Iulia împrumută jucători de la CFR Cluj: Fofana și Todoran
CS Universitatea Alba Iulia a intrat în a doua săptămână sub comanda lui Bruno Vienescu, noul antrenor principal al formației universitare, iar oficialii albaiulieni caută să alcătuiască un lot competitiv, după ce această vară a fost una în care au plecat majoritatea jucătorilor din ediția anterioară (mereu s-a întâlmpat așa în pauzele dintre campionate în ultimii 2 ani).
Spre comparație cu campionatul trecut, au mai rămas Kilyen, Vasinc și Bucurică, dintre seniori, respectiv tinerii R. Popa, Gilyen, D. Trifu, Cărăbineanu și Ed. Vlad, un total de 8 jucători. Pe de altă parte, universitarii au renunțat o serie dintre fotbaliștii care au evoluat în amicalul cu Spicul Daia Română respectiv Lujerdean, P. Fodor și Ad. Niță (ex-FCSB), iar portarul Bănuță, venit în această vară de la CSU Craiova, a anunțat că pleacă din pricina concurenței!
În același timp, au fost semnate înțelegerile cu fundașul Laley Fofana (francez de 22 de ani) și mijlocașul Dorinel Todoran (19 ani, fost la Unirea Dej), ambii împrumutați de la CFR Cluj, respectiv apărătorul lateral Valentin Boldea (n. 2004, Inter Stars Sibiu). Anterior, la începutul pregătirii fuseseră înregimentați Rareș Gal (22 ani, portar, CFR Cluj) și mijlocașii Alexandru Giurgiu (30 ani, CS Ocna Mureș) și Codruț Anghel (29 ani, Rapid Brodoc).
Mai rămân sub observație Ad. Coman (CS Ocna Mureș), Bobea (ex-Dinamo, ACS Odorheiu Secuiesc) și Jean Mark Koadio (CFR II), un verdict în cazul acestora urmând a fi dat după amicalele cu Viitorul Cluj (în această seară) și Metalurgistul Cugir (sâmbătă).
CSU Alba Iulia are în față al doilea sezon consecutiv pe a treia scenă, iar miercuri, 2 august, este primul joc oficial, la Galtiu, cu CSM Unirea Alba Iulia, în primul tur al Cupei României.
sursa foto: sport.ro și unirea dej
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Liga 3 2026/2027: Start stagional cu derby „de Alba”, la Cugir, între Metalurgistul și CIL Blaj. CSM Unirea Alba Iulia, pe „Cetate”, cu Sântana, CSU Alba Iulia – deplasare la Moldova Nouă
Liga 3 2026/2027: Start stagional cu derby „de Alba”, la Cugir, între Metalurgistul și CIL Blaj. CSM Unirea Alba Iulia, pe „Cetate”, cu Sântana, CSU Alba Iulia – deplasare la Moldova Nouă Start în Liga 3, cu 4 conjudețene în Seria 7, asta după ce în campionatul anterior au fost 5 (Hidro Mecanica Șugag a […]
Cupa Județeană din Alba, ediția a 2-a, începe pe 30 august 2026: Toate echipele din Liga 5 intră în competiție
Cupa Județeană din Alba, ediția a 2-a, începe pe 30 august 2026: Toate echipele din Liga 5 intră în competiție Cupa Județeană, ediția a 2-a, debutează duminică, 30 august 2026, cu participarea pe parcurs a tuturor echipelor din Liga 5, al șaselea eșalon al fotbalului românesc. AJF Alba continuă astfel o competiție care s-a dovedit […]
29-30 august 2026 | Cupa României la fotbal, faza județeană din Alba, prima etapă: Ce meciuri sunt programate
Cupa României la fotbal, faza județeană din Alba, prima etapă: Ce meciuri sunt programate Conform Asociației Județene de Fotbal Alba, în prima etapă a Cupei României la fotbal, faza județeană, au fost înscrise zece dintre echipele de Liga 4, cu excepția formației ACS Școala de Fotbal Valea Frumoasei 2. Conform ROAF, în situația cluburilor cu […]