Sport

CSU Alba Iulia – CSM Satu Mare 99-49 *Popov l-a învins lejer pe Eleş

Tudor Stan

Publicat

în

CSU Alba Iulia - CSM Satu Mare28CSU Alba Iulia a învins fără probleme pe CSM Satu Mare, scor 99-49 (19-4, 30-21, 23-18, 27-6), meci contând pentru etapa a 24-a a Ligii Naţionale de baschet feminin, o întâlnire în care Petru Eleş, Eniko Laza şi Bianca Voica (aplaudaţi la prezentare) s-au regăsit în postura de adversari ai studentelor şi au avit parte de o primire călduroasă din partea Galeriei „Gruppo Arnsberg”.

*Dominare categorică

Alba s-a distrat împotriva sătmărencelor, cu care se vor duela în play-off, diferenţa fiind substanţială încă din primul sfert, 19-4, pentru ca la pauza mare să se înregistreze scorul de 49-25 pentru Uiuiu şi compania. Nici în cea de a doua parte baschetbalistele fostului director sportiv de la CSU Alba Iulia, Petru Eleş nu au putut face nimic în faţa sportivelor antrenate de Miroslav Popov, după cel de-al treilea sfert fiind înregistrat pe tabelă scorul de 72-43. În ultimul sfert albaiuliencele au lăsat pedala de acceleraţie mai moale, însă baschetbalistele lui Popov au fost responsabile cu spectacolul pentru cei aproximativ 300 de fani prezenţi la acest meci. În final, CSU Alba iulia s-a impus cu scorul de 99-49. „Mă aşteptam la un meci mai greu, dar adversarul a venit în ziua jocului şi n-a făcut faţă decât foarte puţin timp. Am avut o partidă facilă, dar importantă în vederea pregătirii weekendului şi cu siguranţă altfel va fi în play-off. Nu am avut şansă să marcăm 100 de puncte, dar e bună şi această diferenţă” a declarat Miroslav Popov.

Cu 7 victorii consecutive la activ, studentele lui Miro se situează pe locul al doilea în ierarhie (46 de puncte, 22 de succese şi două eşecuri). Marcatoare: Sasa Cadjo – 19, Tiffany Brown – 17, Alexandra Uiuiu – 15, Breanna Salley – 13,  Chastity Reed – 12, AnneMarie Părău -8, Ildiko Nagy – 5 ,Chadijah Whittington – 4, Larisa Toma – 4,  Marina Mandic – 2.

„N-a fost deloc uşor să evoluez împotriva fostei echipe unde am activat doi ani. Cu siguranţă în play-off vor fi alte meciuri directe mult mai dificile. Referitor la final four-ul CEWL ne dorim să luăm un trofeu, dar în acelaşi timp ne dorim foarte mulţi fani care să ne susţină” a spus AnneMarie Părău, jucătoarea CSU Alba Iulia

*În finală, tombolă pentru spectatori şi premiu 300 de euro

În cazul în care CSU Alba Iulia va accede în finala CEWL, organizatorii intenţionează ca duminică să efectueze o tombolă ce va avea la bază biletele fanilor. Va avea loc un concurs cu aruncări de la mare distanţă, iar cel care va reuşi să puncteze va primi suma de 300 de euro. Până astăzi s-au vândut circa 200 de bilete din cele 382 de tichete puse în vânzare.

S-a dovedit un test facil pentru trupa lui Miro Popov, care se pregăteşte de Final Four-ul Ligii Europei Centrale din Cetatea Marii Uniri. Întrecerea continentală se va disputa în 15 şi 16 martie la Alba Iulia, cu participarea echipelor CSU Alba Iulia, ICIM Arad, Flying Foxes Viena şi Piestanske Cajki.

[nggallery id=1264]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei

Dan HENEGAR

Publicat

în

SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei SuperLiga AJF, etapa a patra: Inter Unirea, regina remizelor, 1-1 acasă cu Școala de Fotbal Valea Frumoasei, echipă ce a egalat în minutul 89 Citește și: SuperLiga Alba: Industria Galda, Școala de Fotbal Valea Frumoasei și CSM Sebeș […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Volei Alba Blaj, victorie și eșec, cu Mladost Zagreb, în primele amicale

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, victorie și eșec, cu Mladost Zagreb, în primele amicale, disputate în „Alba Blaj” Arena Volei Alba Blaj a disputat primul joc de pregătire, în fața fanilor, învingând, scor 3-1, vicecampioana Croației, HAOK Mladost Zagreb. Citește și: Cu cine va juca vicecampioana Volei Alba Blaj în prima etapă a noii ediții de campionat și […]

Citește mai mult

Sport

Video: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2, un derby „de Alba” cu un final nebun! Lucian Itu: „Am jucat cu suflet”, Pustai: „Sunt foarte supărat, avem foarte puține puncte” Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, un derby „de Alba” care și-a onorat statutul, cu un final nebun, în care „roș-albaștrii” au egalat în […]

Citește mai mult