CSO Cugir, primul amical, vineri, pe sintetic, la Deva
CSO Cugir deschide seria jocurilor de verificare invernale, cu o partidă în deplasare, împotriva altei
divizionare terțe, CSM Deva (locul al 6-lea în Seria a 7-a), joc programat vineri, 29 ianuarie, la ora 11.00, pe terenul sintetic inaugurat recent în municipiul din județul vecin.
După acest prim amical al anului, formația de sub Drăgana va intra în cantonament centralizat în localitate, în perioada 1-12 februarie, stagiu ce se va încheia cu o altă dispută cu CSM Deva, formație pregătită de Ștefan Nanu.
În altă ordine de idei, este aproape singur că fundașul Șt. Radu (ce a dorit să plece la CS Ocna Mureș, negocierile fiind extrem de avansate) va rămâne și în retur sub comanda lui Lucian Itu, chiar dacă recenta angajare, în cadrul armatei, îi încurcă planurile în privința participării la antrenamente, cel puțin până în luna martie. Este însă posibil ca la “Soda dragă” să ajungă Răzvan Trif, un alt echiper al “roș-albaștrilor”, discuțiile purtându-se în aceste zile. „Principalul” Cugirului se bucură prin revenirea la antrenamente a mijlocașilor Tudor Șaucă și Flavius Budin, după probleme medicale,
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Video: CSM Unirea Alba Iulia, marea favorită la promovare, o nouă deziluzie! Start ratat de sezon, Cordeiro, iarăși eroul negativ!
CSM Unirea Alba Iulia, marea favorită la promovare, o nouă deziluzie! Start ratat de sezon, Cordeiro, iarăși eroul negativ! CSM Unirea Alba Iulia, marea favorită la promovare, a oferit o nouă deziluzie, la Cugir, în derby „de Alba”, cu Metalurgistul Cugir, scor 2-2. Cu un cuvânt de laudă pentru „roș-albaștrii”, care au revenit în două […]
CSU Alba Iulia – CSM Deva 0-0, studenții – fără victorie! Meci cu trei eliminări și penalty ratat, Jude, de la oaspeți!
CSU Alba Iulia – CSM Deva, în Liga 3, etapa a patra, a fost o remiză albă CSU Alba Iulia – CSM Deva, în Liga 3, etapa a patra, s-a încheiat la egalitate, remiză albă, într-o partidă cu trei eliminări, una la CSU, două la Deva, una albaiulianul Andrei Roșu, și un penalty ratat de […]
Foto: Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2 (0-1), în derby „de Alba”! „Roș-albaștrii”, iarăși piedică pentru pretendenta la Liga 2
Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-2 (0-1), în derby „de Alba”! „Roș-albaștrii”, iarăși piedică pentru pretendenta la Liga 2 Un derby „de Alba” incendiar, între două combatante aflate în suferință, Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia, scor 2-2 (0-1). Golul egalizator a fost marcat de rezerva Bura (90), la o lovitură liberă […]