Cultură Educație

Consiliul Judeţean Alba oferă sprijin agricultorilor care accesează fonduri prin Măsura 1.4.1

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Consiliul Judeţean Alba a iniţiat constituirea unei comisii de lucru la nivel judeţean pentru a veni în sprijinul agricultorilor care doresc să acceseze fonduri din Programul Naţional de Dezvoltare, prin Măsura 1.4.1 şi pentru a lămuri o serie de neclarităţi legate de cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii unei astfel de finanţări. În comisia de lucru au fost cooptaţi reprezentanţi ai Direcţiei pentru Agricultură judeţeană, ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, ai Casei Judeţene de Pensii şi ai Casei de Asigurări de Sănătate Alba. „Am constatat că la nivelul judeţului Alba existau neclarităţi privind autorizaţiile pe care cetăţenii trebuie să le aibă pentru a accesa astfel de fonduri, precum şi neclarităţi în privinţa taxelor şi impozitelor ce trebuiesc plătite. Am chemat lângă noi toate instituţiile responsabile şi am reuşit să clarificăm cea mai importantă problemă, cea privind regimul fiscal al veniturilor din agricultura realizate de persoane fizice autorizate ce beneficiază de finanţări prin Măsura 1.4.1.”, a spus Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
În urma discuţiilor dintre reprezentanţii instituţiilor mai sus amintite s-a decis că, pentru a beneficia de fonduri nerambursabile, persoanele fizice care realizează venituri din agricultură trebuie să deţină autorizaţii eliberate de Oficiul Registrului Comerţului pentru activităţile pentru care solicită finanţare. În ceea ce priveşte veniturile din agricultură considerate neimpozabile, în această categorie sunt incluse veniturile realizate de proprietar din valorificarea în stare naturală a produselor obţinute de pe terenurile agricole, proprietate privată sau luate în arendă şi veniturile realizate din creşterea animalelor şi păsărilor, apicultură şi sericicultură. Se consideră în stare naturală produsele agricole obţinute după recoltare, precum şi cele de origine animală (lapte, lână, ouă, piei crude şi altele asemenea). În acest sens s-au făcut precizări la veniturile din subvenţiile primite care sunt neimpozabile în inţelesul impozitului pe venit şi pentru care  nu se datorează contribuţii pentru asigurări de sănătate. Persoanele fizice autorizate şi cele care urmează a se autoriza, pentru finanţări prin  Măsura 141, care realizează venituri sub 8088 lei/an nu au obligaţia să se asigure în sistemul public de pensii. (G.Ş.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult