Actualitate

Comunităţile miniere i-au solicitat Prim-ministrului, Preşedintelui şi membrilor Guvernului relansarea industriei miniere

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ziua Minerului a fost sărbătorită duminică, 28 august, de mii de persoane din Roşia Montană şi din alte comunităţi miniere din ţară. Peste 5000 de oameni au participat la evenimentul organizat pe stadionul „Minerul” din Roşia Montană de Primăria şi Consiliul Local Roşia Montană, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Roşiamin, în parteneriat cu Roşia Montană Gold Corporation şi în colaborare cu Sindicatul „Viitorul Mineritului”, ONG Pro Roşia Montană şi ONG Pro Dreptatea.
Cu această ocazie, primarii localităţilor miniere au lansat un apel adresat Preşedintelui, Prim-ministrului şi Guvernului României prin care cer relansarea industriei miniere din România. Peste 2500 de participanţi la eveniment au semnat deja petiţia, solicitând luarea unei hotărâri cât mai urgent de către autorităţile centrale. Semnatarii atrag atenţia că reînceperea activităţii în perimetrele miniere viabile va contribui la crearea a mii de locuri de muncă, la dezvoltarea IMM-urilor cu activităţi colaterale, precum şi la stimularea investiţiilor străine şi autohtone în zona Munţilor Apuseni – lucru esenţial pentru creşterea veniturilor la bugetele locale şi la bugetul de stat.
„Aici s-a făcut minerit de când se ştie locul. Din minerit şi-a câştigat pâinea comunitatea noastră, o pâine bună pentru noi şi pentru copiii noştri. Aceste localităţi au prosperat şi s-au dezvoltat datorită mineritului şi tot ele au contribuit la dezvoltarea economică a României. (…) Proiectul minier propus la Roşia Montană creează premizele relansării industriei miniere în România. Avem convingerea că demararea acestui proiect minier va atrage şi alte investiţii majore în industria minieră”, se arată în apelul citit de primarul din Roşia Montană, Eugen Furdui.
Lista semnatarilor este deschisă în continuare publicului larg, urmând ca petiţia să fie înaintată în scurt timp autorităţilor centrale.
lTradiţii în aşteptarea unor zile mai bune
Sărbătoarea de Ziua Minerului a inclus şi cea de-a treia ediţie a Festivalului Comunităţilor Miniere şi al Tradiţiilor Minereşti, în cadrul căruia 13 comunităţi din judeţele Alba şi Bihor şi-au prezentat obiceiurile transmise din generaţie în generaţie. Fiecare comunitate a evoluat pe scenă, arătându-le spectatorilor unelte, meşteşuguri şi tradiţii specifice zonelor miniere din care provin. Alături de ele a urcat pe scenă şi Fanfara Judeţului Alba, dirijată de Coriolan Honcaş.
Concursul de costume tradiţionale s-a bucurat de succes în rândul publicului: peste 70 de persoane s-au înscris în competiţie, purtând cu mândrie costume tradiţionale, populare ori de târgoveţi. Cele mai frumoase şi complete costume au fost premiate de organizatori, iar câştigătorii au primit premii substanţiale.
„Acum 2.000 de ani romanii au venit în Dacia atraşi de bogăţiile acestor meleaguri şi de atunci mineritul este o ocupaţie de bază în Apuseni. În zilele noastre, tot mineritul rămâne unica şansă reală de dezvoltare durabilă a Roşiei Montane. Astăzi sărbătorim tradiţia şi ne uităm înainte: avem nevoie de minerit, pentru viitorul copiilor noştri”, a declarat primarul Roşiei Montane, Eugen Furdui.
Locuitorii comunităţilor miniere participante s-au bucurat de recitalurile de muzică populară susţinute de cunoscuţii artişti Cătălina Bichiu, Ramona Fabian, Cornel Borza, Cătălina Furdui, Diana Selagea, Angela Rusu şi grupul instrumental „Dor”. Seara a inclus şi recitalurile extraordinare susţinute de DJ Project şi DJ Sava& Andreea D.
Ne bucurăm că am putut contribui la organizarea acestei sărbători tradiţionale a comunităţii din Roşia Montană. Am văzut deja mii de oameni aici în fiecare an şi e clar că spiritul acestei meserii a supravieţuit şi merită o şansă nouă. Investiţia pe care Roşia Montană Gold Corporation o propune pentru această zonă respectă istoria şi tradiţia, însă vine cu soluţii şi pentru viitor”,a declarat DragoşTănase, directorul general al Roşia Montană Gold Corporation, partener al evenimentului.
Acesta a arătat că mineritul la standarde moderne, folosind cele mai noi tehnologii, reprezintă soluţia de dezvoltare durabilă pentru Roşia Montană şi pentru întreaga regiune. „Vrem să scoatem aur pentru bunăstarea locului, a Ardealului şi a ţării. Repornirea acestei industrii va spune lumii că poţi face afaceri bune cu România şi în România”, a adăugat Tănase.
***
Ziua Minerului este un eveniment sărbătorit anual în comunităţile din zonele unde există sau au existat exploatări miniere. Cu această ocazie, în 2009, la Roşia Montană a fost stabilit un record mondial, omologat de Guiness Book: cei mai mulţi oameni care caută simultan aur cu şaitrocul. Atunci, o sută de persoane au luat parte la provocare, în prezenţa a peste 3000 de spectatori. (M.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Radu Georgescu, despre piața imobiliară din România: Vânzările de apartamente noi au scăzut cu 76%

Bogdan Ilea

Publicat

în

Radu Georgescu, despre piața imobiliară din România: Vânzările de apartamente noi au scăzut cu 76% Economistul Radu Georgescu avertizează că economia României traversează o perioadă tensionată, iar primele semne de slăbiciune se văd deja în piața imobiliară. Pe baza situațiilor financiare și a rapoartelor oficiale analizate pentru primul trimestru din 2026, acesta susține că scăderea […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Un român, coautor al piesei ,,Bangaranga”, câștigătoare la Eurovision. Artista Dara a explicat mesajul piesei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Un român, coautor al piesei ,,Bangaranga”, câștigătoare la Eurovision. Artista Dara a explicat mesajul piesei Bulgaria a câștigat cea de-a 70-a ediție a concursului Eurovision, obținând pentru prima dată în istorie trofeul competiției muzicale europene. Un român se află în spatele piesei „Bangaranga”, care a ridicat sala în picioare și a primit 516 puncte, cele […]

Citește mai mult

Actualitate

„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Răspunsul oferit de Maia Sandu atunci când a fost întrebată despre unirea cu România

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Poate Maia va deveni într-o zi președinta României”. Răspunsul oferit de Maia Sandu atunci când a fost întrebată despre unirea cu România Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost pusă într-o situaţie delicată în cadrul conferinţei internaţionale de securitate „Building Forward: Small but Resilient LMC 2026”, desfăşurată la Tallinn, în Estonia, după ce a fost […]

Citește mai mult