Rămâi conectat

Ştirea zilei

Ce se ascunde în spatele campaniei agresive de PR a gunoierilor de la RER Vest-RETIM Alba?

Unirea Ziarul

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ce se ascunde în spatele campaniei agresive de PR a gunoierilor de la RER Vest-RETIM Alba?

Gunoierii de la Asocierea RER Vest-RETIM, cunoscute ca firme de casă ale PNL au început o campanie agresivă de PR (public relations) în toată presa locală, dorind să ne convingă ce minunate sunt serviciile lor și ce mulțumiți suntem noi, locuitorii, de curățenia din jurul platformelor de colectare, de colectarea separată a deșeurilor și nu în ultimul rând, de prețul (tariful) mediu pe care, spune sondajul lor, l-am plăti pentru aceste servicii. Ce mai contează că în realitate, anul trecut, așa cum am scris în temeiul informațiilor obținute de la ANRSC aveam cele mai mari tarife din Regiunea Centru.

Dacă e să ne luăm după așa zisul sondaj (o simplă însăilare și câteva grafice care nu au nici o relevanță atâta timp cât nu apare numele unei firme serioase care să-l fi efectuat) toate minunile în materie de colectare a gunoiului au pogorât peste cetățenii municipiului care, desigur, sunt atât de fericiți că toate deșeurile se colectează selectiv. Niciodată, dar niciodată nu s-au aruncat sacii cu reciclabile peste deșeurile reziduale în aceeași mașină. La fel de încântați sunt albaiulienii de aromele care le gâdilă nările în zona punctelor de colectare, mai ales pe bulevardul Revoluției.

Citește și: Județul Alba, „Vaticanul” gunoierilor: RER Vest – RETIM solicită oficial și cu nerușinare nerespectarea legii

Dacă tot avem o Gardă Romană la Alba Iulia de ce nu am face una și cu tehnică din al doilea război mondial. Am avea și primele piese, mașinile gunoierilor din care nu de puține ori s-a vărsat levigat sau ulei, probabil cu unele dintre ele s-au colectat deșeurile din tranșeele celui de-al doilea război mondial.

Dar haideți să revenim la așa zisul sondaj. Ce aflăm? Că 62% dintre locuitorii municipiului sunt mulțumiți de firma de salubritate. Noi ne-am uitat în facebook-ul celor de la Alba24, din pură curiozitate, să aflăm cum gândesc ”ăia mulți”, cei 62%, nu? Din circa 30 de comentarii nu era nici unul pozitiv, dar nici măcar unul! Hai, măcar dați fuga repede și puneți câțiva scribi să vă laude.

Cam așa „sună” comentariile:

„Sondajele astea de opinie sunt făcute probabil de aceeași firmă care-l dădeau câștigător în interiorul PNL pe Paul Voicu în defavoarea actualului primar Gabriel Pleșa! A plecat Pleșa din PNL și a câștigat primăria! Dacă pleacă și rer vest sigur câștigă Alba Iulia!”

 „Nici pe stradă Frații Jderi (colț cu C-țîn Noica) nu se respectă colectarea reciclabilelor. Stau cu gunoiul la poartă cu săptămânile și uneori îl colectează la un loc cu gunoiul menajer. RER Vest”.

 „Degeaba sortăm noi gunoiul,și ei când vin cu mașina bagă tot la un loc”. 

Citește și: Dacă RER VEST nu vine la albaiulieni, albaiulienii merg la RER VEST: Soluția gasită de mai mulți cetățeni în CRIZA GUNOAIELOR

„Pe stradă Orhideelor nu se respectă ridicarea reciclabilelor. Programul de ridicare al acestora era miercurea, o dată la două săptămâni, poate s-a schimbat regulă și nu știu eu. Dacă a rămas același program, atunci e clar, nu se respectă”.

 „Foarte nemulțumiți! Ridică 2 tomberoane din 4, amestecă sticlă, plastic, gunoi menajer. Lasă gunoiul pe jos. Ceilalți muncitori erau foarte harnici!”

 „Degeaba reciclăm noi, dacă ei vin și iau totul la comun”

 „Sunt foarte dezamăgită de această firma”

 „Pe stradă Ana Aslan Nu se respectă ridicarea reciclabilelor și mai Nou și menajerul”

 „Aceste deșeuri care sunt reciclate corespunzător de oameni, operatorul economic vine și le încarcă la grămadă, le amestecă deși legea îi interzice acest lucru. Art. 16 alin. 2 din OUG 92/2021 prevede această obligație iar art. 62 alin. 1 lit a din oug 92/2021 sancționează cu amendă de la 20000 la 40000 lei, doar că poliția locală se face că nu vede aceste contravențîi.”

 „Cei care locuim la case, nu avem posibilitatea de a colecta selectiv ambalajele din sticlă. Până nu de mult, făceam efortul benevol de a le duce la containerele speciale, dar de când cu cartelă…”

 „O firma de tot rahatul care este pe nicăieri și vai de serviciile pe care le prestează,gunoaie peste tot și mizeria e la ea acasă în tot orașul Albă Iulia”

 „Nu e nicio colectare separată , se colectează la grămadă”

 „Foarte dezamăgit de serviciile acestei societăți. Va trimit mai jos răspunsul de la ei la o sesizare făcută de mine pentru neridicarea pubelei dedicată deșeurilor de sticlă ,care de când a început Rer vest contractul a fost preluat o singură dată (în 7 luni).Înțeleg că dacă “Abonații” nu respectă regulile ,dânșii nu mai golesc pubelă. Bună ziua! Revenim cu informații adiționale cu privire la sesizarea făcută. Conform răspunsului primit de la responsabilul zonal, recipientul a fost golit luni, 29.08.22. Frecvența de colectare este odată la două săptămâni. Din păcate abonații nu respectă regulile de selectare și contaminează sticlă cu deșeu menajer. Cu stimă, Echipa asistență clienți!”

 „Îmi pare rău că nu am făcut dimineață o poză la containerele neridicate de 2 zile și la muntele de gunoi de lângă ….”

 „Care colectare separată ? Ajung în același container . Eu cred că glumiți cu articolul asta”

 „Dezastru, tomberoane pline neridicate,mizeria pe jos,Plecați acasă!”

 „Dezastru…”

Citește și: Gunoiul este ridicat la casele din Alba Iulia pe sistemul alba – neagra: „Asta are, asta n-are, asta e necâștigătoare”

 „La noi nici măcar nu a fost adusă o pubelă pentru sticle. De multe ori, plasticul e ridicat mult după ce se umple containerul. În această seară am dus gunoiul menajer și plasticul. Pubelele funcționau cu cartele, loc era destul, și cu toate acestea, pe lângă era plin de pungi cu gunoaie. Dar ne dorim un oraș curat. Din cei 62%, nu comentează chiar nimeni?”

 „Mai prost că niciodată”

 „Ffffoarte nemulțumit”

 „Prost”

 „Procedura este extrem de ciudată . După ce semnezi un contract cu ei trebuie să faci o sesizare telefonică pentru a ridică gunoiul . Am făcut 4 sesizări de genul și tot nu au venit să îl ridice , problema lor era ce am făcut cu gunoiul dacă ei nu au venit să îl ridice”

 „Comentariile is adevăratul sondaj!”

 „Dezastru! Am ajuns un oraș plin de gunoi”

 „Sigur nu au trecut pe la intersecția Gladiolelor cu Macului…”

Băi, nene, chiar în halul ăsta, să ai un procent de 62% mulțumiți și să nu scrie niciunul de bine? Ce Hava, Pleșa sau Matieș, în 2024 mai bine îi alegem pe gunoierii de la RER Vest-RETIM să conducă primăria Alba Iulia, că dacă ar fi să ne luăm după unii, județul îl conduc deja! Nu mai vrem să insistăm prea mult asupra „sondajului”, ce să mai spunem când peste 50% din cetățenii municipiului sunt foarte mulțumiți de prețul serviciului.

Ce se ascunde în spatele campaniei agresive de PR a RER Vest&RETIM

Orice om care are ceva în tărtăcuță se întreabă, pe bună dreptate, de ce a apărut acest sondaj și de ce se face această campanie deșănțată. E evident, orice campanie de relații publice are un obiectiv, ca doar nu s-au trezit cei la RER Vest & RETIM să ne spună că totul e bine și frumos, doar de dragul de a arunca comunicate în presă. Vă spunem noi. Domnii de la RER Vest-RETIM, așa cum practică prin alte zone, vor să ne ”satisfacă” (un cuvânt preluat din sondajul lor, care folosește insistent cuvântul ”satisfăcuți”) cu o majorare babană a tarifelor la gunoi. E vorba de o modificare a tarifelor, solicitată deja atât pentru groapa de gunoi de la Galda, cât și pentru colectarea deșeurilor pe zonele 1 și 2. Pentru cei care nu au cunoștințe juridice precizăm că firmele de salubritate au cerut o modificare a prețului contractului, nu o ajustare la rata inflației, ceea ce ne face să credem că tarifele vor fi majorate substanțial, după modelul de la Oradea, unde anul trecut erau unele dintre cele mai mari tarife din România!

Am solicitat Consilului Județean Alba de aproape o săptămână, să ne comunice dacă RER Vest-RETIM a cerut ajustarea la rata inflației sau modificarea tarifelor la groapa de gunoi de la Galda. Tovarășii foști PDL-iști, actuali PNL-iști se mâcâie de aproape o săptămână să ne răspundă, asta în condițiile în care memoriul justificativ și fișa de fundamentare sunt acte publice. De altfel, SALUBRITATEA este prin excelență un serviciu public, teoretic în serviciul cetățeanului, astfel de elemente care privesc costurile neputând fi ascunse publicului. Era suficient ca ”profesioniștii” din CJ să ne transmită câte o copie a fișei de fundamentare și a memoriului depus de firmele de salubritate.

Evident, majorarea tarifelor de la groapă se va regăsi în colectare, crescând prețul final al serviciului suportat în cele din urmă de populație și firme.

Citește și: Gunoierii de la RER Vest – RETIM nu au dat pe la școală! Cel mai prestigios Colegiu din Alba, îngropat în gunoaie

Un coleg de la Ziarul Unirea a adresat și ADI Salubris o cerere prin care i-a rugat să ne precizeze dacă a existat o solicitare de majorare a tarifelor pentru colectarea deșeurilor din zonele 1 și 2 din județul Alba. Stupoare! Ni s-a răspuns că nu a existat o astfel de cerere. Păi, haideți să va spunem ce zic sursele noastre, bine informate! RER Vest-RETIM au cerut o creștere substanțială a tarifelor, iar dacă nu vă mai amintiți sau nu le găsiți vi le spunem noi. Pentru zona 1 (Alba Iulia-Teiuș-Aiud-Ocna Mureș) s-a cerut o majorare de la 13.67 lei pe persoană la 15.64 lei, iar pentru zona 2 (Tărtăria-Cugir-Sebeș), de la 15.32 lei la 17.39 lei. Potrivit acelorași surse, ADI SALUBRIS le-ar fi respins/amânat solicitarea până se pronuță CJ Alba.

Nici o gargară de relații publice nu vine însă gratis, ea va aduce o majorare substanțială a tarifelor suportată de populația și firmele din Alba, asta dacă le vor putea suporta, pe lângă prețul exorbitant la energie și gaz. Cât privește sondajul o să-i ajutăm noi pe domnii de la RER Vest-RETIM. Vom face noi un sondaj, cât de curând!


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România

Unirea Ziarul

Publicat

în

Cugireanul Emil Muntean, reales în funcția de președinte al parcurilor industriale din România Recent, la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri – CATTIA Brașov, a avut loc ședința Adunării Generale a Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri din România – APITSIAR. Pe agenda de lucru a reuniunii s-a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea