Cultură Educație

Carnetele de muncă vor fi retrase

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ca urmare a abrogării Decretului 92/1976 privind carnetul de muncă, ITM Alba aduce la cunoştinţa angajatorilor şi salariaţilor că începând cu data de 1 ianuarie 2011 nu se mai completează carnetele de muncă, ne-a informat jr. Elisabeta Mândroc, inspector şef adjunct pe relaţii de muncă în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba. Până la data de 31 martie 2011, ITM Alba va preda carnetele de muncă angajatorilor, de la care acestea vor ajunge apoi la titulari până la 30 iunie 2011. Potrivit prevederilor Codului Muncii, vechimea în muncă stabilită până la data de 31 decembrie 2010 se probează cu carnetul de muncă şi pentru a fi respectate termenele de predare a carnetelor de muncă titularilor angajatorii care au aprobare pentru păstrarea carnetelor de muncă la sediul social le vor completa în conformitate cu prevederile Decretului 92/1976 privind carnetul de muncă şi Ordinului 136/1976 referitor la aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare şi evidenţă a carnetului de muncă, ne-a informat Horaţiu Puiu, inspectorul şef al ITM Alba. După efectuarea înscrierilor carnetele de muncă vor fi închise, cu menţiunea „verificat valabilitatea înscrierilor efectuate în cadrul unităţii”, fiind semnate de persoana împuternicită şi de reprezentantul legal al unităţii sau de persoana împuternicită de aceasta, aplicându-se ştampila unităţii. Până la 31 martie 2011, angajatorii care au aprobare pentru păstrarea carnetelor de muncă la sediul social vor prezenta carnetele de muncă (completate) la ITM Alba, în vederea certificării înscrierilor efectuate. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult