Campionatul Munţilor Apuseni, ultima etapă
Duminică, 12 august, se va desfăşura ultima etapă în trei dintre grupele Campionatului Munţilor Apuseni, miza fiind obţinerea unui loc în sferturile de finală atât la seniori cât şi la copii (luni, la primăria din Bistra va fi stabilit programul şi locaţiile fazelor superioare ale întrecerii fotbalistice). Dar iată ţintarul: lGrupa A (Sălciua), etapa a 5-a: Horea – Lupşa (ora 17.00, copii), Horea – Lupşa (18.00, seniori), Arieşeni – Sălciua (19.00, copii), Arieşeni – Sălciua (20.00, seniori), Vadu Moţilor stă; lGrupa B (Ocoliş): Poşaga – Ciuruleasa (17.00, copii), Poşaga – Ciuruleasa (18.00, seniori), Mogoş – Ocoliş (19.00, copii), Mogoş – Ocoliş (20.00, seniori), Bucium stă; lGrupa C (Cărpeniş): Bistra – Poiana Vadului (17.00, copii), Bistra – Poiana Vadului (18.00, seniori), Gârda de Sus – Roşia Montană (19.00, copii), Gârda de Sus – Roşia Montană (20.00, seniori), Albac stă.
Din Grupa D (unde s-au încheiat jocurile) s-au calificat Almaşu Mare şi Avram Iancu (seniori), respectiv Sohodol şi Avram Iancu (copii). De asemenea, la seniori au acces mai departe Ciuruleasa şi Bucium (Grupa B), iar în Grupa A au şanse Sălciua (7p), Lupşa (7p) şi Arieşeni (6p). Alte trei formaţii emit pretenţii în Grupa C, cu un duel direct Bistra (7p) – Poiana Vadului (7p) – derby-ul primelor două clasate şi Roşia Montană (5p) la pândă. În întrecerea copiilor situaţia este următoarea: lGrupa A: Sălciua (9p) – calificată, Horea (6p), Arieşeni (4p), Lupşa (4p) – mai speră; lGrupa B: Poşaga şi Ciuruleasa – calificate; lGrupa C: Bistra (9p) – calificată, Poiana Vadului (7 p, are nevoie de o remiză) şi Roşia Montană (4p) – cu şanse. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt
Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt. Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]
Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România
Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]
Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate
Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]