Boboc confirmă posibila revenire la Unirea
Cu memoriul pentru Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne pregătit (mai trebuie achitată doar taxa de 2000 de franci elveţieni), uniriştii aşteaptă ca astăzi să încaseze suma de 50.000 de euro de la Empoli FC, echipă ce activează în Serie B. Cum sunt scadente până la finele lunii memoriile celor cinci foşti echiperi (Kanyuka, Cernea, G. Ivan, Spătaru, Ad. Câmpeanu), „alb-negrii” riscă o depunctare imediată. La balanţa restanţelor se adaugă rata contractuală pe luna octombrie şi 7 prime neachitate (5 din luna anterioară) – recompense cifrate la 5700 lei pentru fiecare titular (aproximativ 1300 euro). Elevii lui Stelian Gherman au vacanţă în această săptămână, tocmai pentru a se linişti apele, divizionara secundă sperând să rezolve problemele cât de repede posibil.
l”La Buzău nu mă întorc”
În condiţiile despărţirii certe de Cornel Cernea, şefii Unirii vor să întărească flancul stâng prin revenirea lui Dragoş Boboc, plecat în vară la Gloria Buzău („lanterna roşie” din seria estică). „La Buzău nu mă întorc! Sunt dispus să mă întorc la Alba Iulia, la fel ca şi iarna trecută când am venit cu inima deschisă”, a afirmat mijlocaşul în vârstă de 30 de ani. Boboc nu şi-a depus memoriu pentru cele două salarii restante din returul trecut şi poate părăsi Gloria Buzău liber, dacă va renunţa la drepturile cuvenite pe 4 luni!!! „Eu m-am simţit bine la Unirea, am şi discutat cu conducătorii de acolo. Există interes, dar în primul rând aş vrea să-mi fie plătite drepturile vechi”, a spus Boboc. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt
Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt. Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]
Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România
Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]
Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate
Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]