Rămâi conectat

Cultură Educație

Avocaţii şi notarii care au datorii la Casa de Asigurări de Sănătate Alba nu se grăbesc să le achite

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În urmă cu două luni de zile atrăgeam atenţia asupra sumelor foarte mari pe care unii avocaţi şi notari din judeţul Alba „au uitat” să le plătească Casei de Asigurări de Sănătate Publică Alba (CAS). Este vorba despre contribuţiile pe care fiecare dintre noi, indiferent de categoria socială din care facem parte, fie că se află la nivelul de jos al piramidei ierarhice sau în vârful acesteia… trebuie să le achite lunar la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Neplata acestor datorii duce la crearea de probleme, de „găuri” în bugetele asigurărilor sociale de sănătate, bugete care oricum sunt mici pentru că sunt puţini cei care plătesc şi mulţi cei care beneficiază. Trebuie reamintit că această contribuţie la fondul unic de asigurări sociale de sănătate face parte din categoria impozitelor directe – venituri curente fiscale, sursă a bugetului special de asigurări sociale de sănătate. Dacă ar fi vorba de pensionari, deşi aceştia sunt printre primii care îşi achită întotdeauna datoriile către stat, am mai înţelege, însă în această situaţie sunt cei care au venituri cu mult deasupra altor categorii sociale. Cei care lucrează cu legea, o încalcă şi o fac cu uşurinţă, ba chiar cu nepăsare…
Pe lista „neagră”, a avocaţilor şi notarilor care înregistrează restanţe la plata contribuţiei la asigurări de sănătate în judeţul Alba, se află 17 nume: doi notari şi 15 avocaţi, cu o sumă restantă care totalizează 679.899,93 de lei, cea mai mare sumă restantă fiind de 199.909,18 lei, neplătitorul fiind un notar. De la sfârşitul lunii martie de când a apărut la noi în ziar materialul legat de acest subiect, o singură persoană şi-a achitat datoria faţă de Casa de Asigurări de Sănătate Alba, ceea ce nu face decât să dovedească indiferenţa cu care restanţierii tratează această situaţie. Sfidător! Aşa cum ne-a precizat ec. Gheorghe Ştef, preşedinte – director general al Casei de Asigurări de Sănătate Alba, instituţia a luat toate măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru a aduce la cunoştinţa celor 17 persoane obligaţiile pe care le au de achitat la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sociale de Sănătate. Astfel, s-a început cu trimiterea de notificări, apoi cu transmiterea deciziilor de impunere, a titlurilor executorii şi a somaţiilor, procedându-se mai apoi la punerea în aplicare de popriri. Pentru a ieşi basma curată unii dintre avocaţi au reclamat că ei habar nu au avut de restanţe şi că ar fi trebuit să fie anunţaţi… „Acuzaţiile aduse de unii avocaţi privind faptul că nu au fost anunţaţi de instituţia noastră care le sunt obligaţiile sunt nefondate şi pot fi cu uşurinţă demontate, domniile lor ar trebui să ştie cel mai bine faptul că necunoaşterea legislaţiei nu absolvă de vină pe cel care o încalcă. Dacă pe calea legală nu s-a reuşit înduplecarea celor care ar trebui să fie apărătorii legii, poate cea morală va triumfa. Problemele legate de fondul redus al asigurărilor de sănătate se datorează în mare parte rău platnicilor, astfel se ajunge în situaţia în care puţini plătesc şi mulţi beneficiază, ceea ce duce la un deficit bugetar, deficit care se resfrânge asupra calităţii serviciilor medicale şi implicit asupra stării de sănătate a populaţiei”, a specificat preşedintele – director general al CAS Alba.
Prin atitudinea acestor avocaţi şi notari rău platnici se dovedeşte încă o dată că trăim într-o ţară în care cei săraci îşi plătesc obligaţiile fiscale faţă de stat, iar cei bogaţi sfidează legile, refuzând să îşi achite datoriile. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi

Bogdan Ilea

Publicat

în

24 aprilie: Începe vernisajul „Materie și Icoană” la Muzeul Municipal „Ioan Raica”. Ateliere de pictare a icoanelor pentru elevi Din data de 24 aprilie până în 15 mai, sebeșenii dornici vor putea participa la vernisajul „Materie și Icoană”, organizat la Muzeul Municipal „Ioan Raica.” Se vor realiza mai multe ateliere pentru învățarea elevilor vechea tehnică […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea