Avântul Reghin – CSO Cugir 1-2 (1-0), gruparea de sub Drăgana, victorie mare, după ce a întors scorul la reluare!
Cugirul, vioara întâi în „oraşul viorilor”! CSO Cugir a câştigat, vineri după amiază, cu 2-1 (0-1), meciul din deplasare cu Avântul Reghin în etapa a 13-a din Liga a 3-a de fotbal,
Cugirul spărgând gheaţa în meciurile oficiale din deplasare din acest an. Reghinenii au deschis scorul prin tânărul Cristian Chirilă în minutul 35, cu un şut-centrare deviat. În primul mitan, însă, cugirenii au fost vioara întâi în „oraşul viorilor”. La scorul de 0-0, o reuşită a golgheterului Marius Lupu a fost anulată. De asemenea, în finalul primei reprize, vizitatorii au avut şi o bară, după un şut al lui Cocan (43).
Egalitatea s-a restabilit în debutul actului secund, când a punctat Duşmanu (48), reuşită precedată de o nouă bară, a lui Paul Păcurar.
Dohotariu a punctat pentru 2-1 în minutul 77, după un corner executat de același P. Păcurar, parafând un succes logic pentru CSO Cugir după evoluţia ostilităţilor.
*Lucian Itu: „După cum am evoluat, victoria este firească”
„Am avut o multitudine de ocazii, iar victoria este firească după modul cum am evoluat. Am primit un gol norocos, însă în ceel din urmă am dovedit atitudine și calitate și am întors rezultatul. Sunt trei puncte prețioase, într-o etapă prolifică pentru noi„, a spus antrenorul Lucian Itu.
Într-o etapă perfectă în lupta la vârf, gruparea de sub Drăgana s-a distanțat aproape decisiv de urmăritoarele din Ungheni și Reghin, contra Avântului bifându-se al 6-lea joc direct la rând câștigat. „Roș-albaștrii” au înregistrat a doua victorie consecutivă, impunându-se în deplasare, unde nu au mai făcut-o din 10 octombrie, 4-1 la Galda de Jos (etapa a 5-a)
Avântul Reghin: Bucin – Nimrod, Merdariu, Pop, Truță – Murar, Luca, Covaciu, C. Chirilă – Harko, Bujor; rezerve: Vlasa – Crișan, Stavilă, Șerbănați, Moldovan, Chirteș, Suciu, Pașca. Antrenor Răzvan Dan.
CSO Cugir: Toilă – Al. Rus, Dohotariu, Vlădia, Vitinha – Boldea, I. Grozav (62, Șaucă) – Cocan (74, Tăban), P. Păcurar (85, Șt. Radu), Dușmanu (62, L. Contra) – M. Lupu; rezerve: R. Opric, Șuteu, Budin, Casian, Cioargă. Antrenor Lucian Itu.
Arbitri: R. Lădar (Zalău), I. Matica (Oradea), L. Zifceac (Aleșd) Observatori D. Jica (Bistrița), I. Somolyak (Odorheiu Secuiesc)
Lucian DĂRĂMUȘ
Sursa foto: PIXEL ProSport
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Live Video | Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir, la Șag, în Liga 3: Goană după puncte vitale
Politehnica Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir, la Șag, în Liga 3: Goană după puncte vitale Metalurgistul Cugir joacă vineri, 2 octombrie 2026, în deplasare cu Politehnica Timișoara 2, în etapa a șaptea din Seria 7 a Ligii 3. Partida are loc pe „Comunal” din Șag, la ora 15.00, fiind transmisă în direct pe Youtube de […]
Nicolae Stanciu, 90 de partide pentru România! Bornă onorantă pentru internaționalul din Alba, cel mai important din istoria județului!
Albaiulianul Nicolae Stanciu este în fața partidei cu numărul 90 pentru reprezentativa României, o bornă onorantă pentru fotbalistul originar din Craiva! Stanciu, cel mai important fotbalist din toate timpurile din județul Alba, are în față, la Varșovia, partida cu numărul 90 în tricoul primei reprezentative, mijlocașul în vârstă de 33 de ani debutând în „tricolor” […]
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]
