Au depus declaraţia unică 96 la sută din contribuabilii care aveau această obligaţie
Până la data de 25 februarie, la ora 20.00, 6.577 contribuabili, reprezentând 96 la sută din totalul celor care aveau această obligaţie, potrivit evidenţelor fiscale, au depus la Fisc, în termenul legal, declaraţia unică. Din totalul declaraţiilor depuse, 368 sunt eronate (adică 5,60 la sută), iar restul de 6.209 declaraţii sunt valide, ceea ce înseamnă 94,4 la sută din total. Campania intensă de informare a opiniei publice privind obligaţia depunerii Declaraţiei 112, desfăşurată de la începutul anului, întâlnirile şi atelierele de lucru ce au avut loc, cu participarea mediului de afaceri – contribuabili mici şi mijlocii, persoane fizice care au calitatea de angajator, extinderea numărului de ghişee de primire la majoritatea unităţilor teritoriale (32 în tot judeţul) şi, în special, buna funcţionarea a sistemului informatic al DGFP Alba sunt factorii principali care au asigurat această reuşită. Beneficiul major al declaraţiei unice este un singur formular în loc de cinci şi un singur ghişeu în loc de patru. Prin reunirea a patru declaraţii în Declaraţia 112 şi depunerea ei într-un singur loc, la administraţia fiscală, sistemul declarativ a fost simplificat, contribuabilul economisind astfel timp şi bani. Contribuabilii care au depus Declaraţia 112 cu erori trebuie să se prezinte la Finanţe pentru corectare, iar cei care nu au reuşit să depună declaraţia unică în termen, din diverse motive, pot să-şi îndeplinească obligaţia în zilele următoare. Întrucât de la 1 iulie, depunerea Declaraţiei 112 prin internet va fi obligatorie şi va simplifica şi mai mult sarcinile contribuabilului, scutindu-l de deplasarea la Fisc, DGFP Alba adresează rugămintea de a nu fi amânată achiziţionarea certificatului digital calificat de semnătură electronică, necesar pentru depunerea declaraţiei prin internet. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]