Cultură Educație

Atenţie la impostorii care se dau drept voluntari ai Crucii Roşii Alba!!!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cine a zis că românul e inventiv a zis bine! Din păcate e inventiv mai ales când e vorba de înşelăciuni. Criza economică, lipsurile îi determină pe unii dintre noi să îşi pună mintea la contribuţie şi să găsească modalităţi prin care să câştige bani cât mai uşor. Astfel au apărut la colţ de stradă indivizi care se dau drept voluntari ai Crucii Roşii şi care, insistent, încearcă să profite de bunăvoinţa oamenilor de bună credinţă. Aşa cum ne-a precizat directorul Crucii Roşii Române Filiala Alba, Adrian Duşa, au fost primite o serie de notificări din partea unor oameni, inclusiv a unor voluntari ai organizaţiei, care au fost abordaţi de impostori. „Îi atenţionăm pe locuitorii judeţului Alba în legătură cu existenţa unor astfel de persoane care se dau drept reprezentanţi ai filialei noastre cu scopul de a obţine bani, în baza unor cazuri fictive. Crucea Roşie Alba NU realizează colecte stradale în vederea obţinerii de fonduri pentru beneficiarii săi şi NU agasează oamenii sub nicio formă”, ne-a declarat Adrian Duşa. Astfel de probleme au mai fost înregistrate în urmă cu doi ani, când, la fel ca şi acum, pe stradă au apărut tot soiul de persoane care se dădeau drept voluntari ai organizaţiei şi îi trăgeau pe sfoară pe creduli. Voluntarii Crucii Roşii pot fi uşor identificaţi prin echipamentul specific, de culoare roşie personalizat cu emblema Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România sau în baza legitimaţiei vizate, care atestă apartenenţa la organizaţie. „Rugăm populaţia să nu ofere bani acestor impostori şi să anunţe organele de ordine sau să ne contacteze apelând numărul de telefon 0258.812.257” a precizat directorul Crucii Roşii Alba. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult