Sport

Atacantul Marius Lupu (Metalurgistul Cugir), aproape de Concordia Chiajna! Pas spre Liga a 2-a pentru golgheterul Cugirului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atacantul Marius Lupu, golgheterul formației de sub Drăgana în prima parte a stagiunii din eșalonul terț, este foarte aproape să semneze un contract cu divizionara secundă Concordia Chiajna (locul 4 după 16 etape, se bate pentru play-off).

Petrecerea Divorțaților

Vârful de atac în vârstă de 22 de ani s-a și pregătit recent, timp de o săptămână sub comanda lui Claudiu Niculescu, a marcat 3 goluri într-o partida amicală împotriva unei formații de juniori și este așteptat în 10 ianuarie la startul pregătirii formației din Ilfov, care între timp a renunțat la atacanții Hamza, Val. Balint, alături de fundașul Anghelina și mijlocașul Val. Lazăr.

“Este clar că îmi doresc nespus să fac pasul mai sus. Deocamdată nu am discutat detalii contractuale cu Concordia, a rămas să mă prezint la reunire”, a punctat fotbalistul originar din Vadu Moților.

În vară, Lupu și-a mai încercat șansa la Viitorul Pandurii Tg. Jiu, cu care s-a pregătit câteva zile, și la un moment dat s-a vehiculat varianta externă, Kisvarda FC, însă plecarea în Ungaria nu s-a mai concretizat.

Marius Lupu a venit la Cugir în iarna anului 2020, dovedindu-se o mutare excelentă, o superafacere, divizionara terță solicitând suma de 50.000 de euro în contul tranzacției, plătibilă în funcție de performanțele clubului ilfovean. În stagiunea anterioară a fost principalul marcator al “roș-albaștrilor”, cu 10 reușite, același bilanț avându-l și în acest campionat, tot 10 goluri (în 9 partide), locul al treilea în topul marcatorilor din Seria a 9-a.

În funcție de plecarea lui M. Lupu vor muta și cugirenii în privința întăririi compartimentului ofensiv, primul nume fiind acela al vârfului Alexandru Cioară (CS Ocna Mureș), care este însă dificil de înregimentat din pricina faptul că atacantul și lucrează. Deocamdată nu sunt modificări substanțiale în efectivul condus de Lucian Itu, existând însă posibilitatea să se renunțe la unui dintre cei doi juniori veniți de la Sport Team București, Tănăsescu și Al. Popescu. De asemenea, oficialii Cugirului îl doresc pe Daniel Nicula și în campionatul următor, tânărul jucător împrumutat de la prim-divizionară încheindu-și contractul cu Gaz Metan Mediaș la finele acestei stagiuni. Metalurgistul Cugir este cea mai bună dintre conjudețene, terminând pe locul secund după 15 etape cu un punctaj ce-i asigură deja accederea în play-off. Reunirea este prevăzută în 17 ianuarie 2022, iar lista jocurilor de verificare cuprinde întâlniri cu CFR Cluj 2, SCM Zalău sau “U” Cluj (contra “șepcilor roșii” se va juca în 19 februarie).

Foto principal: Lucian DANCIU

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Antrenorul Cristian Pustai, a opta victorie consecutivă cu CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7! „Soluția tăierilor salariale a fost bună”, spune principalul unirist

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Cristian Pustai, a opta victorie consecutivă cu CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7! „Soluția tăierilor salariale a fost bună”, spune principalul unirist Liderul CSM Unirea Alba Iulia a realizat o victorie prețioasă, 2-0 (0-0), în deplasare cu Unirea Sântana. Nigerianul Ayeni, golgheterul „alb-negrilor”, cu 7 reușite, a punctat  primul, pentru 3 puncte importante […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Rapid – Volei Alba Blaj 1-3 | Vicecampioana, a doua victorie consecutivă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Rapid – Volei Alba Blaj 1-3 | Vicecampioana, a doua victorie consecutivă Rapid – Volei Alba Blaj 1-3. Vicecampioana, a doua victorie consecutivă, în etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin, cu debut pentru rusoaica Ksenia Oprya, așteptată din luna august! Citește și: Foto: Volei Alba Blaj – CSM București 3-1 | Victorie pentru vicecampioană, […]

Citește mai mult

Sport

În grupa Conference Cup, la Bazinul Olimpic, CSM Unirea, campioana României, două eșecuri | Înfrângere severă cu CE Mediterrani (Spania) și eliminare din competiție

Dan HENEGAR

Publicat

în

În grupa Conference Cup, la Bazinul Olimpic, CSM Unirea, campioana României, două eșecuri | Înfrângere severă cu CE Mediterrani (Spania) și eliminare din competiție CSM Unirea Alba Iulia a găzduit grupa D de calificare în Conference League, la turneul din Bazinul Olimpic din Cetatea Marii Uniri fiind adversari extrem de puternici pentru campioana României. Gruparea […]

Citește mai mult