Sport

Astăzi, ora 17.00, ACS Tg. Mureș – CSU Alba Iulia | Miza, locul întâi în play-out

Dan HENEGAR

Publicat

în

Astăzi, la ora 17.00, înfruntare între vecinele de ierarhie în play-out-ul Seriei 9, ACS Tg. Mureș și CS Universitatea Alba Iulia, aflate la egalitate de puncte, 27, după trei etape scurse din partea secundă a stagiunii în Liga 3 (același punctaj îl are și Avântul Reghin).

Studenții din Cetatea Marii Unrii au alternat rezultatele după principiul “una caldă, alta rece” (succes recent, 3-0 cu Avântul Reghin), în vreme ce cealaltă nou-promovată vine după două înfrângeri consecutive (precedenta întâlnire, 1-3, tot acasă, cu CS Ocna Mureș). În sezonul regular, ACS Tg. Mureș a remizat pe “Cetate”, în toamnă (1-1), și a învins în 17 martie, scor 3-1, pe teren propriu.

Petrecerea Divorțaților

“Ne dorim să jucăm cât mai bine posibil împotriva unui oponent împortriva căruia nu am reușit să câștigăm. Trebuie însă să evităm erorile din jocurile externe, cum a fost cu Sănătatea Cluj, și cred că este momentul să legăm două victorii, în premieră în acest campionat”, a explicat antrenorul Mihai Manea.

Lipsesc Frențiu – suspendat și Al. Albu – indisponibilitate de durată. CS Universitatea are 4 insuccese la rând pe terenuri străine, ultima victorie fiind în noiembrie, 3-2 la Ocna Mureș, în derby-ul județean, acum mai bine de 5 luni.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României! Mijlocașul din Alba se aproprie de finalul contractului cu echipa chineză Dalian Yingbo, iar posibilitatea reală a întoarcerii în România a declanșat o adevărată cursă pentru obținerea semnăturii internaționalului „tricolor” Citește și: Nicolae Stanciu a […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj participă la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei Volei Alba Blaj participă la Santorini, la a 13-a ediție a turneului internațional Nomikeia, alături de echipa gazdă, AO Thiros Santorini (locul 3 ediția anterioară, participantă în Challenge Cup, Panathinaikos Atena, campioana Greciei și Corona Brașov Citește […]

Citește mai mult

Sport

Ștefan Blănaru (CIL Blaj), golgheterul Seriei 7 din Liga 3! Experimentatul atacant a renăscut la echipa din „Mica Romă” | Vezi marcatorii celorlalte conjudețene

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ștefan Blănaru (CIL Blaj), golgheterul Seriei 7 din Liga 3! Experimentatul atacant a renăscut la echipa din „Mica Romă” | Vezi marcatorii celorlalte conjudețene CIL Blaj este revelația fotbalului județean, până în prezent, cu un parcurs de pus în ramă, iar Ștefan Blănaru, golgheterul Seriei 7, cu 6 reușite. Citește și: Golgheterii divizionarelor terțe din […]

Citește mai mult