Cultură Educație

APM Alba reia preluarea dosarelor pentru Programul „Casa Verde” după 15 iulie

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Ca urmare a adresei Administraţiei Fondului pentru Mediu nr. 89027/4 iulie 2011, APM Alba va putea prelua dosare de finanţare pentru Programul „Casa Verde ” 2011 după data de 15 iulie 2011, adică după ce se va realiza o redistribuire a fondurilor între judeţe, banii fiind direcţionaţi în zonele unde solicitările sunt mai mari decât sumele repartizate iniţial. La 1 iulie, adică la deschiderea sesiunii din Programul „Casa Verde”, judeţului Alba i-a fost alocată suma de 1.765.359 lei. Totodată, până la 1 iulie, în Alba au fost înregistrate 496 de cereri în valoare de 2.976.000 lei. Reamintim că Programul „Casa Verde” vizează instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire. În cadrul programului, persoanele fizice îşi pot depune dosarele de finanţare nerambursabilă la agenţiile judeţene de mediu din localităţile unde domiciliază. Scopul acestui program este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice folosite pentru încălzire şi obţinerea de apă caldă menajeră. Prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru Mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, se încurajează utilizarea sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante. Programul, care se adresează exclusiv persoanelor fizice, constă în acordarea unor sume fixe, din bugetul Fondului pentru Mediu, în funcţie de tipul instalaţiei, astfel: până la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare; până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de căldură; până la 6.000 lei pentru instalaţie de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, precum şi orice fel de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice. Pentru acest program poate aplica solicitantul care îndeplineşte următoarele condiţii: este persoană fizică şi are domiciliul pe teritoriul României; este proprietar/coproprietar al imobilului pe/în care se implementează proiectul; imobilul trebuie să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică; nu are obligaţii restante la bugetul de stat, bugete locale, conform legislaţiei în vigoare; în activitatea desfăşurată anterior începerii proiectului nu a încălcat dispoziţiile legale privind protecţia mediului şi nu sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult