Alte 209 dosare AFM aprobate de AFM, în Programele „Rabla” şi „Rabla Plus” pentru persoanele juridice
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a avizat, vineri, 209 dosare în programele „Rabla” şi „Rabla Plus” destinate persoanelor juridice, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Astfel, în această etapă, pentru Programul „Rabla” au fost acceptate 175 dosare pentru 279 autovehicule, în timp ce pentru Programul „Rabla Plus” au fost aprobate 34 dosare pentru 116 autovehicule, dintre care 16 electrice hibride şi 100 pur electrice. De asemenea, AFM a acceptat o contestaţie pentru un autovehicul 100% electric.
Listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM (www.afm.ro), la secţiunile aferente celor două programe.
Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/ dealerilor auto validaţi în Programele „Rabla” şi „Rabla Plus”, listele acestora fiind disponibile pe pagina de internet a instituţiei.
Sesiunea de depunere a dosarelor de către persoanele juridice, atât pentru Programul „Rabla”, cât şi pentru Programul „Rabla Plus”, se desfăşoară până la data de 30 septembrie 2019.
Sursa: agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
