Adrian Năstase va pleca joi din Penitenciarul Jilava. Tribunalul Ilfov a decis ca fostul premier să fie eliberat condiţionat
Tribunalul Ilfov a decis, definitiv, ca Adrian Năstase să fie eliberat condiționat pentru că a executat o treime din pedeapsa de patru ani și șase luni de închisoare. Fostul premier va pleca joi din Penitenciarul Jilava.
Instanţa a respins contestaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a menţinut decizia Judecătoriei Sectorului 4, prin care s-a stabilit ca fostul premier Adrian Năstase să fie eliberat condiţionat.
Tribunalul Ilfov a dispus punerea de îndată în libertate a lui Adrian Năstase, acesta urmând să plece joi din Penitenciarul Jilava.
Serviciul de executări penale al instanţei urmează să comunice această decizie Penitenciarului Jilava, dar şi altor instituţii ale statului.
După procesarea documentului de la instanţă, Penitenciarul Jilava urmează să încheie formalităţile în cazul lui Adrian Năstase şi să îl elibereze.
Judecătoria Sectorului 4 a decis, în 23 iulie, că Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare, după contopirea pedepselor din dosarele „Zambaccian” şi „Trofeul calităţii”, poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.
Propunerea a fost înaintată Judecătoriei Sectorului 4 de comisia responsabilă din Penitenciarul Jilava, care a arătat că Adrian Năstase „a avut un comportament foarte bun pe perioada detenţiei, nefiind sancţionat disciplinar”.
„Astfel, potrivit caracterizării ataşate la dosar, petentul condamnat a participat în mod constant la activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială desfăşurate la nivelul secţiei de deţinere, implicându-se cu precădere în acţiuni de instruire şi influenţare pozitivă a celorlalte persoane private de libertate. Totodată, urmare a participării la activităţile de educaţie a fost recompensat de opt ori, fără ca pe întreaga perioadă de detenţie să fi fost sancţionat disciplinar. A publicat trei lucrări ştiinţifice (în decembrie 2012, mai 2014 şi iunie 2014) pentru care s-au considerat 105 zile executate din durata pedepsei. Toate aceste aspecte ultim menţionate în referire la petentul condamnat formează instanţei opinia că pe parcursul detenţiei comportamentul petentului condamnat a fost unul foarte bun, aşa cum şi unitatea de penitenciar a apreciat în caracterizarea înaintată la dosar”, a scris judecătorul în motivarea deciziei.
Instanţa a apreciat că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea lui Adrian Năstase şi că acesta, prin participarea activă la programele desfăşurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, şi-a format şi consolidat o atitudine corectă faţă de valorile sociale, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Sursa Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Peste 35.000 de oameni ar putea rămâne fără transport public de luni, iar domnul Ion Dumitrel DOARME sau se relaxează în concediu Ca om cu experiență în administrație, nu pot înțelege nepăsarea și indolența președintelui Consiliului Județean Alba și ale PNL în privința transportului de persoane, un serviciu public esențial de […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan
Corneliu Mureșan, PSD Alba: Ion Dumitrel și PNL – groparii locurilor de muncă din Alba. Mii de oameni ar putea să-și piardă locul de muncă din cauza opririi transportului public metropolitan Pasivitatea, ignoranța și incompetența cu care PNL și domnul Ion Dumitrel au tratat, ani la rând, transportul public de persoane în județul Alba se […]
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul
Rețeaua de apă, extinsă în comuna Bistra: Peste 4 kilometri de conducte noi și aproape 100 de branșamente. În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a fost sesizată cu privire la solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Extindere rețea apă potabilă cu branșamente în comuna Bistra, județul Alba”, investiție […]