Actualitate

5 octombrie 2026 | Senatul, sub presiunea transportatorilor: Vot decisiv pentru suspendarea amenzilor TollRo. Șoferii de camioane ar putea scăpa de sancțiuni până în martie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Senatul, sub presiunea transportatorilor: Vot decisiv pentru suspendarea amenzilor TollRo. Șoferii de camioane ar putea scăpa de sancțiuni până în martie 2027

Blocajele și erorile noului sistem de taxare pe kilometru TollRo ajung luni, 5 octombrie 2026, pe masa plenului Senatului.

Petrecerea Divorțaților

Aleșii vor dezbate și vota o inițiativă legislativă care vizează suspendarea amenzilor și a tarifului fix de 2.000 de lei, într-o perioadă de tranziție ce ar putea fi prelungită până la 15 sau 31 martie 2027.

Citește și: Video | Protest al transportatorilor din Alba împotriva sistemului TollRo: ,,Cine l-a făcut nu are habar de ceea ce înseamnă transport”

Presiunea transportatorilor, care au declanșat proteste ample în țară după problemele tehnice și erorile aplicației oficiale, forțează o intervenție legislativă de urgență.

Pe agenda Senatului se află și proiectul L441/2026, care propune completarea Legii nr. 226/2023 privind aplicarea tarifelor rutiere, cu scopul de a corecta mecanismul de taxare contestat de patronatele din transporturi.

În paralel, ministrul interimar al Transporturilor a anunțat că nu va valida ordinele de sancționare atât timp cât platforma CNAIR continuă să înregistreze disfuncționalități.

foto: arhivă (cu rol ilustrativ)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

De ce pleacă banii din România. Expert: „Toți se uită la cursul euro. Nimeni nu se uită la cursul dolarului”

Ioana Oprean

Publicat

în

De ce pleacă banii din România. Expert: „Toți se uită la cursul euro. Nimeni nu se uită la cursul dolarului” Deprecierea leului în raport cu dolarul, randamentele investițiilor și accelerarea inflației ar putea explica o parte importantă a ieșirilor de capital din România, este de părere economistul Radu Georegescu.  „Probabil ai aflat că săptămâna asta […]

Citește mai mult

Actualitate

Autostrada Sebeș-Deva: Cu alcoolemie-record la volan pe șoseaua rapidă. Ce măsuri legale au fost dispuse

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada Sebeș-Deva: Cu alcoolemie-record la volan pe șoseaua rapidă. Ce măsuri legale au fost dispuse În 22 septembrie 2026, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au depistat pe tronsonul autostrăzii A1 Sebeș – Deva, la kilometrul 385, un conducător auto, care se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării acestuia […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe apă, pe cer: Aeronava „Ivan Patzaichin”, zbor inaugural la Chișinău, cu familia marelui campion la bord

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe apă, pe cer: Aeronava „Ivan Patzaichin”, zbor inaugural la Chișinău, cu familia marelui campion la bord Numele lui Ivan Patzaichin a ajuns din nou deasupra apelor, de această dată nu într-o canoe, ci la bordul unui Boeing 737 MAX 8 al companiei TAROM. Aeronava care poartă numele marelui campion și-a efectuat primul zbor […]

Citește mai mult