Sport

2011 – un an negru pentru CS Zlatna

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Cel mai crunt an din existenţa grupării de pe Ampoi îşi va scrie ultimul acord vineri, 25 noiembrie, la ora 14.00, cu meciul de final al turului împotriva echipei CFR Cluj II. Aurarii au avut parte de un 2011 incredibil, pigmentat cu toate evenimentele negative posibile: deplasări în numai 7 jucători, excludere din campionat din pricina restanţelor către fostul antrenor Ştefan Fogoroşi, reprimirea după ce au pierdut jocuri la „masa verde”, a doua retrogradare consecutivă, începerea stagiunii în Liga a 3-a fără jucători şi antrenor…
De altfel, în cele 28 de partide susţinute în eşalonul terţ (returul precedent şi sezonul actual), CS Zlatna a înregistrat, totalizând respectivele parcusuri numai 3 victorii, 5 remize şi… 20 de înfrângeri, golaveraj general 25-69!!! Incredibile contraperformanţe, continuate cu decăderea din această toamnă. Spectatorii zlătneni trebuie să caute adânc în memorie, până în urmă cu 7 luni, până a găsi momentul când au savurat pe stadionul „Minaur” o victorie a favoriţilor (8 aprilie, 1-0 cu Unirea Tărlungeni). În stagiunea în curs, elevii antrenorului Dorel Mureşan s-au făcut de râs în mod copios în faţa fanilor, nu au câştigat niciun meci intern din cele 7 disputate (două remize) şi au înscris două goluri pe arena proprie, primind în schimb 14!!! Firească aşadar poziţia de „lanternă roşie” în Seria a 6-a a Ligii a 3-a (o unică izbândă, în deplasare cu Sănătatea Cluj, demult, în runda a 6-a, 27 septembrie) câtă vreme zlătnenii au agonisit o brumă de puncte (6 mari şi late în 14 confruntări), au 5 eşecuri consecutive, record negativ ce va rămâne multă vreme de neclintit în statistici… (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt.  Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]

Citește mai mult