Sport

Volei Alba Blaj – CSM Tîrgovişte, derby pentru supremaţie în „Mica Romă” | Suporterii, în roşu, alături de tripla campioană condusă de Darko Zakoc

Dan HENEGAR

Publicat

în

Tripla campioană Volei Alba Blaj are parte de un examen extrem de dificil în etapa a 5-a a Diviziei A1 la volei feminin, primind în Sala „Timotei Cipariu” vizita contracandidatei CSM Tîrgovişte, rivala împotriva căreia a câştigat primele două titluri naţionale (în 2015 şi 2016).

Petrecerea Divorțaților

Moment este unul dificil pentru formaţia din „Mica Romă”, ce s-a întors cu mâna goală din cealaltă confruntare a orgoliilor, pierzând împotriva grupării din Capitală, scor 1-3! Va fi primul meci important ce se dispută în actuala ediţie în sala blăjeană, moment în care cei peste 120 de posesori de abonamente vor afişa tricourile roşii, cu mesaj special, cadou din partea conducerii în acest sezon.

Revenind la disputa cu formaţia de lângă Turnul Chindiei, programată duminică, 12 noiembrie, la ora 15.30 (direct pe Digi Sport 4), aceasta se anunţă extrem de dificilă, în condiţiie în care CSM Tîrgovişte a izbutit să dea lovitura şi să învingă la Bucureşti, scor 3-2, în etapa secundă, pentru ca săptămâna trecută CSM Bucureşti să cucerească toate punctele în confruntarea cu campioana en-titre, câştigând cu 3-1 după ce a fost condusă la seturi. Rezumând, se anunţă o luptă încinsă pentru titlu în această stagiune, Volei Alba Blaj având de întâmpinat o mult mai acerbă concurenţă venită de la formaţii ce vor să-i fure coroniţa şi să-i stopeze hegemonia, echipe precum CSM Bucureşti, CSM Tîrgovişte şi Ştiinţa Bacău.

Medaliată cu bronz stagiunea trecută, CSM Tîrgovişte a înlocuit antrenorul, pe banca tehnică în locul lui Dragan Nesic fiind instalat spaniolul Guillermo Naranjo Hernandez. Din vechiul efectiv au mai rămas numai patru jucătoare, Calotă, Marciu, Trică şi Milagros Collar (fostă echipieră a Blajului).

După prima înfrângere stagională, Volei Alba Blaj a coborât pe poziţia a patra, cu 9 puncte, iar CSM Tîrgovişte este situată pe locul secund, cu 11 puncte. În ediţia trecută, în disputele din Divizia A1, din cele 4 întâlniri Volei Alba Blaj a pierdut una singură, într-un moment în care campionatul era deja jucat. Dureroasă a fost în schimb înfrângerea de la Timişoara, din Supercupa României, în decembrie anul trecut, 2-3, când CSM Tîrgovişte s-a bucurat de adjudecarea primului trofeu intern, pentru ca, apoi Volei Alba Blaj să reuşească eventul naţional.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir”   Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]

Citește mai mult

Sport

Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive

Ioana Oprean

Publicat

în

Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]

Citește mai mult

Sport

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” încins, în etapa 13 a Ligii 3. Daniel Tătar: „Unirea e favorită, dar avem și noi șansa noastră”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia (locul 1, 29 de puncte) – CIL Blaj (locul 4, 22 de puncte), sâmbătă, ora 14.00, „Cetate” (în tur, 1-2), este derby-ul „de Alba” care se anunță electrizant pe „Cetate”! Asta, întrucât CIL Blaj, echipa oaspete, a acuzat CSM Unirea Alba Iulia de jocuri murdare, totul plecând de la propunerea „alb-negrilor” […]

Citește mai mult