Actualitate

Vizita Suveranului Pontif în Alba: Blajul şi Câmpia Libertăţii vor fi neîncăpătoare pentru numărul mare de pelerini

Ioana Oprean

Publicat

în

Vizita Suveranului Pontif în Alba: Blajul şi Câmpia Libertăţii vor fi neîncăpătoare pentru numărul mare de pelerini

Petrecerea Divorțaților

„Există o aşteptare uriaşă în rândul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică în privinţa venirii Sfântului Părinte Papa Francisc la Blaj. Îl aşteptăm cu toţii, ierarhi, preoţi, credincioşi, şi, însufleţiţi de recunoştinţă, ne rugăm bunului Dumnezeu ca vizita Sfântului Părinte să aducă roade bogate pentru Biserică, pentru întreg poporul român. (…) Sfântul Părinte Papa Francisc este păstorul întregii Biserici Catolice, dar este şi o personalitate la nivel mondial. Am convingerea că Blajul şi Câmpia Libertăţii vor fi neîncăpătoare pentru numărul mare de pelerini.

Sfântul Părinte Papa vine ca un pelerin al păcii, al înţelegerii, al bucuriei şi credem că foarte mulţi credincioşi şi compatrioţi ai noştri vor veni să-l salute pe Câmpia Libertăţii”, a afirmat preotul Cristian Barta, care este şi decan al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

Acesta este convins că Blajul şi Câmpia Libertăţii se vor dovedi neîncăpătoare pentru numărul mare de pelerini care vor dori să-l salute pe Suveranul Pontif, greco-catolici şi nu numai.

Acesta a adăugat că vizita Suveranului Pontif în micul oraş episcopal „va fi pentru mulţi dintre compatrioţii noştri o ocazie unică de a descoperi locul care a devenit după 1700, timp de două veacuri şi jumătate, centrul spiritual, cultural şi de învăţământ al românilor din Ardeal, leagănul limbii şi scrierii româneşti moderne, iar apoi, după anul 1948, timp de aproape cinci decenii, a rămas farul de speranţă spre care au privit greco-catolicii care au înfruntat persecuţia comunistă”.

Vicarul General al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş a amintit şi că „la Blaj s-a născut o şcoală care a format adevărate caractere, care şi-au adus cu prinos jertfa lăudându-l şi preamărindu-l pe Dumnezeu, urmându-l pe Isus pe drumul crucii”, cu trimitere la victimele persecuţiei de după instaurarea regimului comunist. „Nu trebuie să uităm că şapte episcopi martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma s-au format la Blaj şi toţi şapte au apărat cu preţul vieţii lor demnitatea neamului românesc. Jertfa lor de sânge a pecetluit cu tărie credinţa în libertatea şi unitatea dorită de Isus Hristos Mântuitorul nostru, care şi-a dăruit viaţa pentru ca toţi să fie una”, a spus preotul.

El a amintit şi de cuvintele referitoare la Blaj rostite, în urmă cu 20 de ani, de Papa Ioan Paul al II-lea în Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti: „Din această Catedrală, gândul meu nu poate să nu zboare spre Blaj. Sărut în chip spiritual acel pământ de martiri şi îmi însuşesc mişcătoarele cuvinte ale marelui poet Mihai Eminescu, care se referă la el: ‘Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat să-l pot vedea’.” Acest „dor” al Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea se împlineşte acum prin venirea în România şi prin venirea la Blaj a Sanctităţii Sale Papa Francisc, a conchis Vicarul General al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş.

Spre deosebire de vizita Papei Ioan Paul al II-lea, cea pe care o va efectua Papa Francisc, una „apostolică”, va cuprinde nu doar Capitala, ci şi Iaşi, Blaj şi Şumuleu Ciuc.

Potrivit administraţiei locale, Papa Francisc este aşteptat la Blaj, pe Câmpia Libertăţii, duminică, 2 iunie.

Centrul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Blajul românesc a fost întemeiat de Ioan Inochentie Micu-Klein. În 1737, domeniul feudal al Blajului a fost cedat prin schimb de moşii Episcopiei Române Unite a Transilvaniei, în urma unor memorii înaintate lui Carol al VI-lea de către Micu-Klein. Episcopul a mutat aici reşedinţa episcopiei pentru a putea fi într-un contact mai strâns cu toţi credincioşii săi. Înainte de strămutarea la Blaj a reşedinţei episcopiei unite greco-catolice, în 1737, localitatea era doar un sat, calvinesc şi unguresc, numărând aproximativ 20 de familii. Doi ani mai târziu, în 1739, Blajul a fost declarat târg, oppidum, transformându-se curând într-un adevărat oraş.

Blajul a fost principalul centru cultural şi politic al românilor din Transilvania. În prezent, numără 20.000 de locuitori.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult