Vineri, ora 15.00, la Zlatna, pe “Minaur”, Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj, în prima rundă din 2021
După aproape 4 luni de pauză, începe fotbalul din eșalonul terț, iar prima echipă din Alba ce intră în arenă este Unirea Alba Iulia (locul șase, cu 13 puncte, în Seria a 9-a), ce întâlnește pe Stadionul “Minaur”, din Zlatna (locația în care va susține jocurile interne în partea secundă a stagiunii), pe Sănătatea Cluj, vecina de clasament (poziția a 5-a, 14 puncte), vineri, de la ora 15.00.
În tur, la Jucu, “alb-negrii” au câștigat cu 3-1 (singura victorie externă din toamnă) și speră să pășească cu dreptul în 2021. “Virușii verzii” reprezintă o grupare incomodă (vezi acel 3-3 de sub Drăgana din ultimul joc al anului trecut, după ce în partida anterioară au realizat același scor și în fieful liderului), bazându-se pe același nucleu al veteranilor, F. Lăzăreanu, D. Matei, D. Roman, Tilincă sau Ceaca. Absențe importante din ambele garnituri: Bucurică (accidentat), respectiv Ciupe (suspendat), dar se mai pot ivi surprize din pricina testelor obligatorii (uniriștii așteaptă rezultatele testărilor de ieri).
“Avem un moral bun după jocurile de pregătire din această iarnă și vrem să debutăm cu o victorie, cu toate că întâlnim un oponent experimentat și imprevizibil”, a punctat antrenorul Adrian Bicheși.
Din punct de vedere financiar, lucrurile sunt confuze în tabăra grupării din Cetatea Marii Uniri, situația fiind similară cu aceeași perioadă a anului trecut, când amfitrionii nu s-au prezentat la jocul de pe “Cetate” cu Viitorul Șelimbăr (exista riscul excluderii din campionat, însă stagiunea s-a întrerupt din cauza pandemiei, iar ulterior au intrat banii din Arabia Saudită în contul transferului lui N. Stanciu). Albaiulienii au trei luni de salarii neplătite și în curând vor intra în a patra, așteptându-se reglarea situației în perioada următoare, printr-un sprijin venit dinspre primăria municipiului reședință de județ.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China
Nicolae Stanciu, regele fotbalului chinez! Internaționalul albaiulian a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă din China Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu traversează unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale, după ce a fost desemnat jucătorul anului 2026 în prima ligă de fotbal din China. Internaționalul român a avut un sezon remarcabil la […]
Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul!
Alba în SuperLigă: Aiudeanul Bogdan Andone, victorie uriașă cu FC Argeș, care a schimbat liderul! Antrenorul aiudean Bogdan Andone a dat lovitura în ultima etapă a turului, victorie uriașă la Mioveni, contra „câinilor roșii”, care a schimbat liderul pe prima scenă, la finele turului. Un succes așteptat de FC Argeș de 10 partide (!), Dinamo […]
Foto: Volei Alba Blaj, nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba | Miercuri, meci în „Alba Blaj” Arena, cu „U” Cluj
Volei Alba Blaj a rezolvat nou transfer: Yanileydis Sanchez, extremă din Cuba, ultima dată în Rusia. Jucătoarea poate debuta în partida cu „U” Cluj, miercuri, 11 noiembrie, ora 18.00, în „Alba Blaj” Arena Echipa din „Mica Romă” a înregimentat o nouă jucătoare, extrema cubaneză Yanileydis Sanchez (30 de ani, ultima dată la Amurskie Tigritsy, Rusia). […]
