Sport

Vineri, CSC Ghiroda și Giarmata Vii – Metalurgistul Cugir | Gruparea de sub Drăgana, împotriva unui oponent incomod

Dan HENEGAR

Publicat

în

Pe “Emilian Pavel” din Ghiroda, mâine de la ora 17.00, gruparea de sub Drăgana susține primul examen extern sub comanda antrenorului Marius Opric, ce a debutat pe banca “roș-albaștrilor” cu un succes, 3-0 cu FC Avrig, rezultat ce a pus punct unei săptămâni critice, ce a avut consecințe despărțirea de antrenorul Călin Moldovan.

Petrecerea Divorțaților

Încă în calculele bătăliei pentru promovare, într-o serie nebună, ce a avut trei lideri diferiți în ultimele 3 runde (Gloria Lunca-Teuz Cermei, Șoimii Lipova, CSM Școlar Reșița), și aflată la trei “lungimi” de prima poziție, Metalurgistul Cugir (locul 4, cu 44 de puncte) întâlnește un oponent situat în zona neutră a ierarhiei, pe poziția a 9-a, cu 32 de puncte, dar încă cu emoții în privința luptei din treimea inferioară.

Din distribuția vizitatorilor vor absenta, din motive medicale, Crivăț, Vitinha și Bold. Runda anterioară echipa condusă de Paul Codrea a reușit egalarea în prelungiri, pe “Cetate”, gol Barany în minutul 90+2, prelungând la 4 jocuri seria invincibilă a “galben-albaștrilor” (10 puncte). “Mergem să jucăm, abordăm întâlnirea la victorie, nu avem altceva de făcut. Promovarea se joacă în continuare și credem până la final în șansele noastre”, a spus antrenorul Marius Opric.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini. În 17 octombrie, Supercupa României, cu CSO Voluntari, la Tulcea Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini, după ce a trecut în finala mare de echipa gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15). Citește și: CSM […]

Citește mai mult

Sport

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1) | „Un meci slab, scorul putea fi mai mare”, Daniel Tătar! Liderul, primul eșec stagional

Dan HENEGAR

Publicat

în

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1), în Liga 3 | Liderul, primul eșec stagional Liderul CIL Blaj a plecat pentru prima dată steagul în stagiunea curentă, echipe din „Mica Romă” pierzând, în etapa a șaptea din Seria 7, 1-2 (1-2), la Semlac, cu Progresul Pecica. Citește și: Foto: CIL Blaj – CSM Deva 5-5 […]

Citește mai mult

Sport

Video: Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Important este că am crescut calitatea jocului”, Pustai! „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei! Trei victorii, 17-0 golaveraj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei, în etapa a șaptea din Liga 3! Etapa a șaptea, la Cermei, CSM Unirea a câștigat clar și are 3 victorii consecutive, cu 17-0 golaveraj „A fost un meci controlat de echipa noastră, am înscris destul de repede și […]

Citește mai mult