Vineri, 6 ianuarie 2017, ședință extraordinară a CL Alba Iulia – Majorări de tarife la salubrizare și plata contribuției de 2,9 milioane de euro pentru transportul public din municipiu, pe ordinea de zi
Proiectul de hotărâre privind plata contribuției de 2,9 milioane de euro, din bugetul local al municipiului, la Asociația de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local (AIDA-TL), pe anul 2017, va fi pus din nou în dezbaterea Consiliului Local, în ședința extraordinară programată pentru vineri, 6 ianuarie 2017, de la ora 11.00.
De asemenea, consilierii locali vor avea de aprobat majorarea unor tarife pentru serviciile de salubrizare, începând cu data de 1 ianuarie 2017.
Proiectele de pe Ordinea de zi:
1. Acoperirea deficitului secţiunii de dezvoltare a bugetului local, aferent anului 2016 şi a deficitului fondurilor externe nerambursabile, aferent anului 2016
2. Contribuţia Consiliului local al municipiului Alba lulia la Asociaţia Intercomumtară de Dezvoltare Alba Iulia-Transport Local pe anul 2017
3. Majorarea unor tarife la unele activităti specifice serviciului de salubrizare şi încheierea unui act adiţional la contractul nr. 69525/2013, privind delegarea de gestiune prin concesiune a serviciului public de salubrizare, deszăpezire şi combatere polei în municipiul Alba lulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia
Municipiul Sebeș, parteneriat educațional cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia Marți, 29 septembrie 2026, Primăria Municipiului Sebeș a avut plăcerea de a primi vizita unui numeros grup de studenți români și străini, coordonați de lect. univ. dr. Maria Albu, de la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Vizita a oferit tinerilor prilejul […]
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]
