Vine campioana ICIM Arad în „Cetate” *După CSM Târgovişte, luni – un nou examen de forţă pentru CSU Alba Iulia
Gazdă succesivă pentru două campioane, CSM Târgovişte (2012) şi ICIM Arad (2013), aşa s-ar traduce parcursul CSU Alba Iulia în această perioadă. Deţinătoarea titlului va poposi luni, 21 octombrie, în Sala Universităţii „1 Decembrie 1918” pentru jocul transmis în direct de DigiSport de la ora 18.00. „Va fi mult mai greu decât cu Târgovişte. ICIM Arad este o grupare ce doreşte să-şi păstreze titlul şi şi-a adus întăriri pe măsura obiectivului. Pe de altă parte, dacă învingem avem şanse mari, să nu pierdem niciun joc în faţa fanilor în sezonul regulat şi să luăm o opţiune importantă pentru o poziţionare cât mai bună”, a spus Bogdan Duma, preşedintele Consiliului de Administraţie al CSU Alba Iulia, grupare ce numără în efectiv 5 baschetbaliste ce au evoluat în trecut pentru gruparea din Vest, cucerind numeroase titluri naţionale: Alexandra Uiuiu, Ildiko Nagy, Larisa Toma, Tiffany Brown şi Annemarie Părău.
*Este primul duel din cele 6!!!
În 2013, „galben-albastrele” şi-au adjudecat două trofee: campioană a Ligii Europei Centrale şi campioană a României, deşi erau creditate cu şanse reduse în faţa dâmboviţencelor. „Cât despre viitoarele meciuri, Alba Iulia şi Târgovişte sunt două echipe frumoase. Sunt meciuri pentru care te pregăteşti un sezon întreg. Ne vom juca şansa. Vor fi dueluri frumoase”, a spus antrenorul portughez Jose Araujo, ce o are sub comandă pe Luminiţa Manta (fostă echipieră a CSU).
Alba şi Aradul se vor bate, baschetbalistic vorbind, de cel puţin 6 ori în următoarele luni, pentru supremaţie, pe trei fronturi: campionat (luni, la Alba Iulia, respectiv returul din 29 ianuarie 2014), sferturile Cupei României (8 şi 12 ianuarie) şi Liga Europei Centrale (27 noiembrie la Alba Iulia, 29 ianuarie 2014 la Arad). „Personal consider că ne aşteaptă un meci mult mai dificil decât cel câştigat cu CSM Târgovişte, un prim joc direct cu ICIM, în care fiecare va încerca să ia pulsul adversarului. Va fi o partidă importantă în economia campionatului, în compania unui adversar ce poate fi numit tradiţional în contextul viitorului. Noi trebuie să ridicăm nivelul prestaţiei pentru a putea învinge campioana, echipă schimbată considerabil comparativ cu stagiunea precedentă”, a precizat antrenorul Miroslav Popov, care la primul meci acasă pe banca CSU Alba Iulia, în februarie a avut parte de o dispută pierdută, 59-71, cu… ICIM Arad.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” încins, în etapa 13 a Ligii 3. Daniel Tătar: „Unirea e favorită, dar avem și noi șansa noastră”
CSM Unirea Alba Iulia (locul 1, 29 de puncte) – CIL Blaj (locul 4, 22 de puncte), sâmbătă, ora 14.00, „Cetate” (în tur, 1-2), este derby-ul „de Alba” care se anunță electrizant pe „Cetate”! Asta, întrucât CIL Blaj, echipa oaspete, a acuzat CSM Unirea Alba Iulia de jocuri murdare, totul plecând de la propunerea „alb-negrilor” […]
Nicolae Stanciu și povestea fabuloasă din China, campion și cel mai bun jucător! „Mi-aș dori să fiu amintit ca un om bun, iar ca fotbalist și carieră – drept cineva care prin munca, responsabilitate si disciplină a reușit!”, spune căpitanul României!
Nicolae Stanciu și povestea fabuloasă din China, campion și cel mai bun jucător! „Mi-aș dori să fiu amintit ca un om bun, iar ca fotbalist și carieră – drept cineva care prin munca, responsabilitate si disciplină a reușit!”, spune căpitanul României! Nicolae Stanciu, cel mai bun jucător din istoria Albei, a realizat o performanță senzațională […]
