Sport

Viitorul Sântimbru – Sănătatea Cluj, în turul întâi al Cupei României, miercuri, 10 august, la Galtiu

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Santimbru - CIL Blaj 43Viitorul Sântimbru, câştigătoarea fazei judeţene a Cupei României, ediţia 2016-2017 va întâlni în primul tur al competiţiei pe Sănătatea Cluj, meciul fiind programat miercuri, 10 august, pe Stadionul din Galtiu, de la ora 17.00.

Petrecerea Divorțaților

„Este un adversar extrem de dificil, o echipă specializată în competiţia suprizelor, dar avem şi noi şansele noastre. Categoric este cea mai importantă întâlnire din istoria clubului şi vrem să ne bucurăm de fotbal „, a declarat preşedintele Adrian Hulea.

Sântimbrenii îl vor înregimenta astăzi pe Negrea (AFC Unirea Alba Iulia)

Este un meci special pentru gruparea din Alba împotriva „viruşilor verzi”, Sănătatea fiind întâiul oponent din eşalon superior din istoria formaţiei din Sântimbru.

Formaţia din Liga a 3-a a terminat stagiunea trecută pe locul şase în Seria a 5-a, este pregătită de ex-uniristul Marius Semeniuc şi îl are în componenţă pe Florin Dan, un alt jucător ce a evoluat în Cetatea Marii Uniri.

Viitorul Sântimbru are parte de două întâlniri speciale în următoarea perioadă, Cupa României, urmată în 19 august de Supercupa AJF Alba, la Galda de Jos, cu Mureşul Vinţu.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Update Video | Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andrei Cordea, super gol în SuperLiga, în duelul cu Dinamo din „Gruia”. Comentator: „Un șut ca un burghiu” Un gol fabulos a fost marcat de fotbalistul aiudean Andrei Cordea în meciul dintre CFR Cluj și Dinamo, din SuperLiga de fotbal. Partida a fost programată duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 19.00, pe Stadionul „Dr. […]

Citește mai mult

Sport

Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur

Dan HENEGAR

Publicat

în

Conducerea CSO Arieșul Apuseni Baia de Arieș: „Au fost câteva dispute, dar verbale, fără amenințări”, după episodul de la finele întâlnirii cu Târnavele Tiur La Baia de Arieș, la partida dintre Arieșul Apuseni și Târnavele Tiur, a fost un episod ce l-a avut primarul Marius Dup în prim-plan! La sugestia acestuia, gazdele au f[cut o […]

Citește mai mult

Sport

Foto: CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea Alba Iulia, victorie clară la Under 19 și eșec drastic la Under 17, în etapa a zecea a campionatelor organizate de FRF CSM Unirea Alba Iulia a avut dublă  externă cu U Evolution 2000), iar LPS Sebeș a stat în această etapă. Jocurile următoare, în 1 noiembrie sunt LPS Sebeș – ACS Mediaș […]

Citește mai mult