VIDEO | Un albaiulian a participat la căutările pentru fetițele dispărute din Târnăveni: „Am fost sunat să ajut și nu am ezitat”. Povestea salvării Rebecăi și Melisei
Călin Liviu Pădurean, un albaiulian, a participat la căutările pentru Rebeca și Melisa, fetițele dispărute din Târnăveni.
Bărbatul a explicat că, la scurt timp după dispariția fetelor, a primit mai multe apeluri din Târnăveni, de la persoane care i-au cerut ajutorul. Nu a ezitat, s-a urcat în mașină și a pornit spre municipiul din județul Mureș:
„Am primit câteva telefoane de la Târnăveni, să îi ajut în căutarea fetițelor. N-am ezitat, m-am urcat în mașină și am venit la Târnăveni”, a povestit Călin Pădurean pentru ziarulunirea.ro.

Căutările au continuat până în jurul orei 16.00, moment în care polițiștii au fost anunțați telefonic că cele două fetițe au fost găsite de un pădurar. Imediat după aflarea veștii, Călin Pădurean s-a deplasat la Spitalul pentru Copii din Târnăveni, acolo unde Rebeca și Melisa au fost transportate pentru îngrijiri și evaluare medicală.
,,Am venit repede la spital, ele fiind aduse la Spitalul pentru Copii din Târnăveni. Fetele, în acest moment, sunt bine, sănătoase, iar o doamnă psiholog este alături de ele”, a mai explicat albaiulianul.
,,A fost un sentiment dureros”
Întrebat despre sentimentul pe care l-a trăit la aflarea veștii că cele două fete au fost salvate, bărbatul a spus că, dincolo de ușurarea resimțită, momentul a fost și „dureros”, deoarece micuțele au fost nevoite să îndure mai multe ore frigul și ploaia, singure într-o pădure:
,,Sentimentul pe care l-am avut atunci când am auzit că fetele au fost găsite a fost unul dureros. Au trecut foarte multe ore, de ieri, de la ora 16.00, până astăzi, la ora 16.00, ele au stat în frig, în ploaie, în pădure”, a mai spus Călin Liviu Pădurean pentru Ziarul Unirea.
Reamintim că, Rebeca și Melisa, fetițele de 4 și 5 ani, dispărute în Târnăveni, județul Mureș, au fost găsite și salvate de Aurel Frandeș, un pădurar de la Ocolul Silvic Luduș.
El a participat zeci de ore la căutări și le-a descoperit pe cele două fetișe la marginea unei păduri, în vârful unui deal izolat, speriate. Nu a stat pe gânduri și a anunțat imediat autoritățile.
Cu toate acestea, pentru că terenul era foarte dificil, iar echipele nu puteau interveni în zonă, el a fost nevoit să coboare, transportând pe una dintre fetițe în spate, iar pe cealaltă purtând-o în brațe.
Cu toate acestea, din cauza terenului extrem de dificil și a imposibilității echipelor de a interveni în zonă, bărbatul a fost nevoit să coboare purtând una dintre fetițe în spate și pe cealaltă în brațe. După aproximativ 3 kilometri, Aurel Frandeș s-a întâlnit cu autoritățile și a dus la bun sfârșit misiunea de salvare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 23 august. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 23 august. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din Alba anunță posturi vacante la data de 23 august 2026 și organizează concursuri în perioada următoare. Pentru ocuparea posturilor, candidații trebuie să îndeplinească anumite condiții privind studiile, vechimea în muncă […]
A condus fără permis de patru ori și s-a dat drept fratele său în fața polițiștilor: Bărbatul din Blaj va sta peste 3 ani după gratii pentru faptele sale
A condus fără permis de patru ori și s-a dat drept fratele său în fața polițiștilor: Bărbatul din Blaj va sta peste 3 ani după gratii pentru faptele sale Un bărbat din zona municipiului Blaj a fost condamnat la închisoare cu executare pentru conducerea repetată a unor autovehicule fără a deține permis de conducere, dar […]
VIDEO | Detunata Goală, vizitată de turiștii impresionați de spectacolul stâncos al muntelui. Orga de piatră a Apusenilor, locul într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu
Detunata Goală, vizitată de turiștii impresionați de spectacolul stâncos al muntelui. Orga de piatră a Apusenilor, locul într-adevăr binecuvântat de Dumnezeu În inima Munților Apuseni, în zona Bucium din Munții Metaliferi, Detunatele continuă să atragă turiști care descoperă de fiecare dată aceeași frumusețe spectaculoasă a locului. Pentru unii dintre cei care ajung aici, vizita nu […]