VIDEO | O primărie din Alba își asigură necesarul de flori prin sere cu panseluțe, bănuței sau lalele: ,,Tot ce producem e numai pentru municipiul Aiud”
O primărie din Alba își asigură necesarul de flori prin sere cu panseluțe, bănuței sau lalele: ,,Tot ce producem e numai pentru municipiul Aiud”
Primăria Municipiului Aiud își asigură mare parte din necesarul de flori pentru spațiile verzi din producția proprie, realizată în serele municipale. O serie impresionantă de flori sunt asigurate prin spațiile special amenajate care au ca și rol creșterea florilor pentru înfrumusețarea orașului.

,,Tot ce producem e numai pentru municipiul Aiud”
Potrivit directorului executiv al Serviciului Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local Aiud, Ștefan Marian Rodean, suprafața încălzită în care se lucrează efectiv este „undeva în jur la 600 de metri pătrați”, iar costurile anuale cu încălzirea ,pentru sere, ateliere și birouri, ajung „între 50 și 60 de mii de lei pe an”.
Deși, în trecut, au existat și încercări de a vinde o parte dintre flori, în prezent producția este destinată exclusiv municipiului. „Pentru municipiul Aiud sunt florile. Am avut și de vânzare, dar e mai complicat. Aveam nevoie de casă de marcat și mai multe. Atunci am preferat ca tot ce producem să fie numai pentru municipiul Aiud”, a precizat Ștefan Marian Rodean.
Directorul serelor susține că producția proprie înseamnă economii importante pentru bugetul local, mai ales când este vorba despre cantități mari, necesare pentru plantări sezoniere. „Una e să cumpărăm cu 0,10 lei un puiet și facem floarea, și una e să iau când o plantezi și 3 lei panseluța, de exemplu… când trebuie să plantăm 5.000 sau 7.000 de panseluțe”, a explicat acesta, punctând că diferențele de preț se simt și la alte tipuri de flori, precum lalelele.
O seră spațioasă, momentan nefolosită:
Pe lângă zonele funcționale, există și o seră mai mare, care în prezent nu este folosită: „Sera care e nefolosită e undeva în jur la 800 de metri pătrați. Instalația de încălzire e făcută pe țeavă. Momentan, în urma calculelor care le-am făcut, nu e rentabil ca să o încălzim”, a explicat directorul. Reprezentantul serelor spune că o eventuală repunere în funcțiune ar depinde de modernizare și de accesarea unor finanțări: „Dacă o să prindem un proiect și să accesăm fonduri, o să încercăm să o modernizăm.”
Cum ajung florile din seră să înfrumusețeze Aiudul
În cele cinci sere mici ale municipiului Aiud, munca pentru înfrumusețarea orașului începe cu mult înainte ca primăvara să se vadă pe străzi. Gabi Barb, una dintre angajatele care lucrează în sere, spune că panseluțele din jardiniere, cele care vor ajunge pe poduri și în zonele centrale, au fost pregătite încă din toamnă.
„Aici avem jardiniere cu panseluțe care o să fie scoase în oraș. Le-am pregătit din toamnă, unele le-am și montat pe poduri, au rămas în oraș”, a explicat aceasta. Până să fie transportate, plantele sunt îngrijite și pregătite pentru a rezista la schimbările de temperatură: „Acestea o să le ducem când vremea este prielnică pentru transport, să treacă înghețu. Sunt acomodate cu temperatura de afară. Le curățăm de frunzele care au mai trecut, s-au mai uscat.
În sere, florile sunt semănate și crescute etapizat, astfel încât să existe material săditor pentru rondouri, jardiniere și zonele verzi din Aiud. „Avem 5 sere mici în care cultivăm florile pentru înfrumusețarea orașului. Aici le semănăm, producem răsaduri anuale pentru plantat în rondouri, pentru jardiniere”, a precizat Gabi Barb.
În cazul panseluțelor, procesul începe din sezonul rece: „Dar aceste panseluțe sunt puse din perioada de toamnă. Azi toamnă noi le-am produs răsaduri. Și pe urmă le-am transplantat în aceste jardiniere”.
„Este un câștig, pentru că sunt produse de noi”
Dincolo de partea estetică, angajata subliniază și avantajul financiar pentru administrația locală. „Este un câștig, pentru că sunt produse de noi. Ce o facem, noi suntem plătiți”, a punctat Gabi Barb, explicând că primăria nu mai depinde în aceeași măsură de achiziții externe pentru florile folosite în oraș. În Aiud, primele culori apar încă din perioada rece, odată cu panseluțele și bulbii plantați toamna.
„În oraș am plantat panseluțe și bulbi de lalele între rândurile de panseluțe și de bănuței, care sunt de diferite culori”, spune lucrătoarea. Pentru răsadurile anuale, plantarea se face mai târziu: „Răsadurile anuale se plantează prin luna mai. Până atunci, la primăvara o să lucreze în continuare la lalele, o să înflorească și panseluțele și bănuțeii.”
În spatele florilor din Aiud se află o echipă restrânsă, care se ocupă de tot lanțul de muncă, de la producerea răsadurilor până la întreținerea lor după plantare. „Suntem cinci femei, care producem materialul săditor pentru oraș, le îngrijim. Iar după plantare urmează din nou săpatul lor, udatul, ca să arate bine”, a spus angajata.
Flori de sezon și plante ornamentale: de la salvie la lămâi
În sere se lucrează aproape tot anul, iar cultura se schimbă în funcție de sezon. „Da, producem răsaduri de flori pentru perioada de sezonul de toamnă, când se plantează toamna în oraș”, a explicat aceasta. Pentru primăvară-vară, lista include mai multe specii, inclusiv cu denumiri populare: „…o să producem salvie, begonie, cărujele, creasta cocoșului, denumirile populare.”
Pe lângă florile destinate spațiilor verzi, serele găzduiesc și plante ornamentale: „Avem palimieri în serele din spate… avem ferigi. Facem butaj de ficuș, de filodendron… În perioada de iarnă, mai avem lămâi”, a mai spus Gabi Barb, lucrătoare la serele municipiului Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal

Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Bucătăria tradițională a sașilor din Ardeal: Leveșul, mâncare din zeamă de varză murata și cârnați, specifică din Gârbova de Sebeș, remediu eficient pentru mahmureală
Bucătăria tradițională a sașilor din Ardeal: Leveșul, mâncare din zeamă de varză murata și cârnați, specifică din Gârbova de Sebeș, remediu eficient pentru mahmureală Bucătăria săsească din Ardeal reprezintă una dintre cele mai valoroase moșteniri culturale ale Transilvaniei. De-a lungul a peste opt secole, comunitățile de sași au dezvoltat o gastronomie pragmatică, bazată pe ingrediente […]
Lavanda, între pasiune și business | Albaiulianca Viorica Cristina Ciuca: „Acea apropiere de pământ, de mirosul ierbii și de ritmul anotimpurilor mi-a modelat, fără să știu atunci, drumul pe care aveam să-l aleg mai târziu”
Lavanda, între pasiune și business | Albaiulianca Viorica Cristina Ciuca: „Acea apropiere de pământ, de mirosul ierbii și de ritmul anotimpurilor mi-a modelat, fără să știu atunci, drumul pe care aveam să-l aleg mai târziu” În România produsele din lavandă sunt tot mai populare și chiar o afacere profitabilă, pentru oamenii care cultivă din plăcere. […]
FOTO | O fetiță de doar 11 ani, din Apuseni, realizează bijuterii și figurine din ipsos: ,,Am vrut să fiu diferită și să le fac eu așa cum îmi doresc”
O fetiță de doar 11 ani, din Apuseni, realizează bijuterii și figurine din ipsos: ,,Am vrut să fiu diferită și să le fac eu așa cum îmi doresc” La doar 11 ani, Sofia Doboș, o fetiță din comuna Poșaga, județul Alba reușește să aducă un strop de culoare în viața oamenilor prin obiectele pe care […]







