VIDEO. Ciugudul are în anul Centenarului cel mai mare buget pentru investiții, peste 6 milioane de euro: Grădiniță modernă, pod peste râul Mureș și piste de biciclete. Discuții cu un investitor belgian
Primăria comunei Ciugud are bugetate în acest an peste șase milioane de euro pentru investiții, urmând a fi construită o grădiniță cu capacitate de 180 de copii, un pod peste râul Mureș și noi piste de bicicliști, în vreme ce drumurile care au trecut din proprietatea privată în proprietatea publică vor fi asfaltate. De asemenea, se duc discuții cu un investitor belgian din domeniul automotive, pentru a deschide aici o fabrică, ceea ce ar duce la creșterea numărului de locuri de muncă.
”Odată cu Centenarul, Ciugudul va beneficia anul acesta de cel mai mare buget de investiții din istoria comunei, undeva la peste șase milioane de euro. În 2018 când sărbătorim 100 de ani de România modernă, noi am decis să alocăm cel mai important buget pentru investiții. De ce? Pentru a crește confortul cetățeanului în comună, pentru a ne dovedi o administrație prietenoasă cu ei și cu mediul de afaceri și pentru a demonstra că o administrație sănătoasă e aceea care lucrează într-un parteneriat sănătos cu comunitatea. Atunci, noi am considerat că e normal ca la 100 de ani de la unire ciugudenii să primească această recompensă”, a spus, miercuri, primarul din Ciugud, în cadrul unei conferințe de presă.
Se are în vedere între altele construirea unui pod peste râul Mureș: în locul punții pietonale va fi consturit un pod rutier cu două alei pietonale.
”Pe un proiect cu finanțare europeană, în valoare de 5,5 milioane de lei, construim o grădiniță modernă, cu program prelungit, chiar în zona de dezvoltare economică. De ce? Pentru ne dorim ca această zonă să crească precum un copil, să crească sănătos. Să aibă serviciile necesare acolo. Personalul care lucrează acolo să-și poată lăsa copiii la grădiniță. Ea va funcționa de la 6.00 la 18.00 cu posibilitatea ca părinții care lucrează acolo să ia masa împreună cu copilul și cu posibilitatea de a organiza evenimente pentru copii”, a mai spus Damian.
În momentul de față, la Ciugud sunt 35 de companii, care fie au finalizat investițiile, fie sunt în curs de finalizare.
”Săptămâna trecută am avut discuții cu un investitor belgian care vrea să dezvolte o fabrică acolo. O să vedem, sperăm să se concretizeze”, a mai declarat primarul din Ciugud, care a refuzat să spună despre cine e vorba dar a precizat că este din domeniul automotive.
”Împreună cu CJ am avut o întâlnire cu mediul de afaceri din zona de dezvoltare economică și de anul acesta s-a demarat un proiect prin care în zona aceasta se va construi o nou bandă de circulație în așa fel încât să funcționeze ca o bandă de decelerare, să evităm pericolul de accidente. Iar de la puntea pietonală peste Mureș și până al podul de la Ampoi vom crea o pistă de bicicliști pentru că ne dorim să dezvoltăm și acest segment de utilizare a mijloacelor de transport vezi, cum e bicicleta”, a mai spus Gheorghe Damian.
De asemenea, vor fi asfaltate străzile care au trecut din proprietatea privată în proprietatea publică, dar și cele din zona industrială.
Detalii, în a doua parte a filmării de mai jos:
https://www.facebook.com/www.ziarulunirea.ro/videos/1707708132623961/
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor”
Tulnicăresele din Țara Moților, Golden Award la Balkan Folk Fest 2026: „Mergem mai departe cu aceeași dragoste pentru folclor” Tradiția din Apuseni a fost reprezentată pe scena internațională a Balkan Folk Fest 2026, unde Tulnicăresele din Țara Moților au dus mai departe una dintre expresiile autentice ale patrimoniului cultural moțesc. Participarea a reprezentat o ocazie […]
Foto | Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț
Investiție de 28 de milioane de euro la Alba Iulia: Sistem de stocare a energiei în baterii, la Bărăbanț Un nou proiect energetic de anvergură intră în procedura de reglementare la Alba Iulia. Vienna Energy Forta Naturala SRL propune construirea unui sistem de stocare a energiei în baterii, cu o putere instalată de 28 MW […]
Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale
Antrepriza generală Elis Pavaje, De la pavaj la antrepriză generală: Povestea unei evoluții naturale Interviu cu dl. Cristian Panea, director tehnic 1. Elis Pavaje este cunoscută ca producător de pavele. Când și de ce a apărut divizia de antrepriză generală? Extinderea către antrepriza generală a venit firesc, ca o continuare naturală a drumului nostru. Încă […]