Victor Ciorbea s-a întâlnit cu preşedintele PPE
În seara zilei de 22 septembrie, domnul Victor Ciorbea, preşedinte al P.N.Ţ.C.D., a avut o întâlnire cu dl. Wilfried Martens, Preşedinte al P.P.E. La întâlnire au participat şi alţi colaboratori ai domnului Martens, care l-au însoţit în deplasarea domniei sale prin România. În cadrul discuţiei au fost abordate aspecte politice, organizatorice şi juridice referitoare la situaţia din P.N.Ţ.C.D. S-au evidenţiat paşii făcuţi în ultimul timp pentru clarificarea contextului din P.N.Ţ.C.D, mai ales în urma Congresului Extraordinar de Unificare al P.N.Ţ.C.D din 18 iunie a.c., recunoscut de Tribunalul Bucureşti, Secţia a 4- a Civilă, prin Hotărârea nr.21/ P/ 2011. Aceasta a recunoscut Congresul din 18 iunie a.c. şi a dispus înregistrarea în Registrul Partidelor Politice a noului BNC ales la forul suprem al P.N.Ţ.C.D. Domnul Martens a fost încântat să primească salutul doamnelor Flavia Bălescu, Rodica Coposu, Doina Cornea, ca şi al Preşedintelui de Onoare al P.N.Ţ.C.D, dl. Ion Diaconescu şi al Academicianului Gabriel Ţepelea.
(Departamentul de Comunicare al P.N.Ţ.C.D.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Aproape 50 de persoane reținute după protestul oierilor din Piața Victoriei: Reacția Ministrului interimar al Afacerilor Interne
Aproape 50 de persoane reținute după protestul oierilor din Piața Victoriei: Reacția Ministrului interimar al Afacerilor Interne Un număr de 47 de persoane care au participat la protestul din Piața Victoriei au fost conduse la secțiile de poliție, după ce ar fi comis fapte antisociale, a anunțat Jandarmeria Capitalei. Sursa citată precizează că, în același […]
Românii nu vor mai fi obligați să facă dovada calităţii de asigurați în sistemul de sănătate prin adeverinţă fizică: Verificarea ar urma să se facă doar electronic
Românii nu vor mai fi obligați să facă dovada calităţii de asigurați în sistemul de sănătate prin adeverinţă fizică: Verificarea ar urma să se facă doar electronic Senatul a adoptat luni, 14 septembrie 2026, în plen, o propunere legislativă prin care asiguratul în sistemul public de sănătate nu mai este obligat să facă dovada calităţii […]
Ce sunt orele remediale și ce elevi pot participa. Măsuri suplimentare în anul școlar 2026-2027 pentru copiii cu rezultate slabe
Ce sunt orele remediale și ce elevi pot participa. Măsuri suplimentare în anul școlar 2026-2027 pentru copiii cu rezultate slabe Orele remediale sunt tot mai importante în școlile din România, în special în cazul elevilor care au goluri la materiile de bază și nu mai reușesc să țină pasul cu programa. În anul școlar 2026-2027, […]