Sport

“Vara performanțelor în powerliftingul românesc”, declară albaiulianul Ovidiu Pănăzan, președintele FRP

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vara anului 2022 reprezintă pentru powerliftingul românesc o perioadă de bilanț interesant în sensul în care uzanțele presupun trecerea unui an competițional pentru o astfel de cuantificare a rezultatelor și pentru declararea marilor obiective.

Petrecerea Divorțaților

Ultimii ani au fost, fără doar și poate, sinonimi cu performanța adevărată pentru acest sport astfel încât nivelul de așteptare cu privire la orice competiție internațională pune pe reprezentativele noastre o presiune care obligă. După rezultatele remarcabile realizate în Ungaria, la Campionatul European de Împins din culcat, urmează Campionatul Mondial de Powerlifting destinat juniorilor organizat în Istanbul unde șansele de obținere a unor medalii de către toți sportivii români sunt considerabile chiar dacă va fi o competiție cu peste 500 de competitori din peste 40 de națiuni. Dincolo de toate aceste aspecte este important de remarcat că managementul sportiv românesc în acest domeniu tinde să devină un exemplu de bune practici pentru Federația Internațională de Powerlifting.

La Budapesta (locul nu a fost ales întâmplător, fiind o formă de recunoaștere a contribuției maghiare la dezvoltarea acestui sport), aparte de competiția în sine, s-au marcat 50 de ani de existență a IPF, 50 de ani de rezultate remarcabile. Cu ocazia acestui eveniment, Ovidiu Pănăzan, președintele Federație Române de Powerlifting, a fost din nou recunoscut pentru munca, determinarea și mai ales pentru capacitatea promovării prin mijloace specifice a sportului de mare performanță la nivel continental. Albumul aniversar, tipărit cu această ocazie și oferit României, reușește să surprindă de o manieră interesantă 50 de ani de istorie, zeci de mii de sportivi implicați într-o mișcare sportivă internațională. Momentul marchează 50 de ani de Federație Internațională de Powerlifting și pe cale de consecință 13 ani de contribuție românească la scrierea poveștii unui sport care se înscrie în galeria selectă a sporturilor reprezentative pentru peste 100 de națiuni ale lumii.

“Îi mulțumim pe această cale domnului președinte Gaston Parage pentru recunoașterea efortului și a profesionalismului românesc” a transmis Ovidiu Pănăzan.

Pentru România, următoarea competiție internațională de anvergură va fi Campionatul Mondial de Powerlifting destinat juniorilor, la Istanbul (26 august-4 septembrie). Delegația tricoloră este compusă din Paul Bejenariu și Maria Burduf (CS Universitatea Alba Iulia), Alexandra Cazacu și Virginia Mîrza (CS Unirea Alba Iulia), Cristian Moise și Andrei Georgescu (Iron Team Ploiești)

„Așteptările sunt în general mari în contextul în care România a reușit în ultimii 5-6 ani să fie considerată o națiune favorită la obținerea medaliilor în cadrul concursurilor majore. Este important pentru noi sprijinul tuturor acelora care înțeleg marea performanță, în acest context noul parteneriat între Federația Română de Powerlifting și Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Local fiind un aspect de natură să ne bucure și pentru care ne exprimăm public recunoștiința. Doresc, din nou, să le mulțumesc tuturor celor care au înțeles că sportul de mare performanță nu reprezintă pentru noi un joc de cuvinte și nici de scenetă”, a transmis Ovidiu Pănazan, conducătorul delegației.

În capitala Ungariei a avut loc Campionatul European de Powerlifting destinat probei împins din culcat, Budapesta fiind gazda celui mai puternic campionat de profil, cu peste 700 de sportivi, provenind din 28 de țări europene majoritatea dintre acestea având o veche tradiție în obținerea unor performanțe remarcabile. România a participat cu un număr de 8 sportivi proveniți de la cluburi din Alba Iulia, Cluj-Napoca, Oradea și Ploiești după cum urmează: Lucian Oțoiu, master 2, cat. 120 kg (CS Unirea Alba Iulia); Petru Borbely Coroban, master 4, cat. 105 kg (Crusaders Cluj Napoca); Sorin Cazacu, master 1, cat. 120 kg (CS Universitatea Alba Iulia); Silviu Popșa, senior, cat.+12 0kg (CS Universitatea Alba Iulia); Ionuț Lupaș, senior,  cat. +120 kg; Iustinian Popa, master 1 cat +120 kg (Crișul Oradea), Andrei Caliani (Iron Team Ploiești). Au fost obținute 3 medalii la masters, un loc 4 și un loc 5 la seniori

“Dincolo de rezultatele foarte bune cu care ne-am întors de la Budapesta, un loc în care powerliftingul este respectat și considerat unul dintre sporturile cele mai reprezentative în context național, România a demonstrat odată în plus că își merită locul printre cele mai puternice națiuni la nivel continental. Vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor acelora care au înțeles de-a lungul timpului cât de important este ca sportivii să beneficieze de cele mai bune condiții de pregătire, cât de important e să se știe că performanța nu este un miracol ci o consecință a unei strategii, cât de indispensabil este sprijinul comunităților în realizarea unui mare rezultat. În acest context vreau să le mulțumesc următorilor: prof.univ.dr. Daniel Breaz, rectorul Universității «1 Decembrie 1918» din Alba Iulia, Bogdan Duma, director CS Universitatea Alba Iulia, Daniela Moșneag director CS Unirea Alba Iulia și, nu în ultimul rând, Primăriei și Consiliului Local al Municipiului Alba Iulia, pentru modul în care au înțeles să sprijine powerliftingul”, a transmis, prin intermediul unul comunicat de presă, albaiulianul Ovidiu Pănăzan.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]

Citește mai mult

Sport

Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Albaiulianul Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României! Mijlocașul din Alba se aproprie de finalul contractului cu echipa chineză Dalian Yingbo, iar posibilitatea reală a întoarcerii în România a declanșat o adevărată cursă pentru obținerea semnăturii internaționalului „tricolor” Citește și: Nicolae Stanciu a […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj participă la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei Volei Alba Blaj participă la Santorini, la a 13-a ediție a turneului internațional Nomikeia, alături de echipa gazdă, AO Thiros Santorini (locul 3 ediția anterioară, participantă în Challenge Cup, Panathinaikos Atena, campioana Greciei și Corona Brașov Citește […]

Citește mai mult