Vacanță în siguranță – polițiștii din Alba le-au vorbit elevilor din taberele școlare despre consecinţele consumului de droguri
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba împreună cu partenerii campaniei „VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ” desfășoară activităţi educativ – preventive destinate elevilor aflaţi în taberele şcolare.
Potrivit IPJ Alba, “pe perioada vacanţei de vară 2015, poliţiştii Compartimentului Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Județene pentru Tineret şi Sport Alba, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba şi ai Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Alba, desfășoară activități cu caracter informativ preventiv, în scopul prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.
Sunt vizaţi atât copiii instituţionalizaţi în centrele de plasament cât şi copiii aflaţi în taberele şcolare.
O astfel de activitate a avut loc marţi, 21 iulie 2015, la tabăra de la Arieşeni, unde si-au petrecut o parte din vacanţa de vară, 48 de copii din judeţul Tulcea, din clasele a V-a şi a VI-a, însoţiţii de cadre didactice.
Elevii au fost informaţi în legătură cu riscurile la care se expun atunci când nu respectă regulile din tabără şi îndrumările profesorului supraveghetor dar şi în legătură cu consecinţele psiho-socio-juridice ale unui comportament deviant sau al consumului de droguri.
Totodată, elevii au primit sfaturi utile pentru siguranţa lor, în calitate de participanţi la traficul rutier.
Acest tip de activitate vizează, pe lângă realizarea unei educaţii antiinfracţionale şi antivictimale în rândul şcolarilor, dezvoltarea personalităţii tinerilor, în spiritul respectării valorilor morale şi civice, precum şi stimularea comunicării dintre poliţişti şi elevi.
Activităţile cu caracter preventiv, planificate pe perioada vacanţei de vară, sunt continuate.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor
De la Noul Testament de la Bălgrad la nunțile princiare: 400 de ani de istorie, descoperiți în două noi expoziții la Palatul Principilor Știati că prima traducere integrală a Noului Testament tipărită în limba română a apărut la Alba Iulia, în 1648 și că un exemplar original poate fi admirat acum la Palatul principilor din […]
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
