Uniristul Fabian Himcinschi a marcat la Campionatul European!
Echipa Under 17 a României a început promiţător Europenele din Serbia şi la jocul de debut a remizat 1-1 (0-0) cu Cehia, adversarii egalând cu două minute înainte de final, la primul şut pe poartă. Cu uniriştii Eduard Schuller şi Fabian Himcinschi titulari, „tricolorii” au fost foarte aproape de a realiza calificarea la Campionatul Mondial, după ce golgheterul Himcinschi a deschis scorul în minutul 52, în urma unei superbe acţiuni personale. Fabian putea fi eroul României, dar cu 1-0 pe tabelă şi perspectiva extraordinară de a se califica la turneul final al Campionatului Mondial 2011, juniorii s-au crezut prea devreme cu biletele de Mexic în buzunar şi au ratat finalul.
lGolgheterul „tricolor” şi-a făcut datoria
Fabian Himcinschi va împlini 17 ani în 12 mai şi a confimat că în echipamentul Naţionalei marchează pe bandă rulantă, ajungând la cota 9 din 7 partide oficiale. Dacă fundaşul Eduard Schuller (evoluţie bună) a încheiat partida în teren, Himcinschi jr a fost înlocuit în minutul 72 şi a primit un avertisment în minutul 52. „E un gol important pentru mine, dar degeaba.
N-am câştigat, am căzut fizic şi psihic în ultimele 10 minute”, a declarat Fabi după cel mai important gol al carierei. Ultima reuşită românească la un turneu final îi aparţine unui alt albaiulian, Rareş Oprea în urmă cu un deceniu.
lCotă în creştere!
Impresionanta prestaţie a longilinului vârf la echipa naţională antrenată de Adrian Văsâi i-a făcut pe şefii Unirii să refuze înaintea Europeanului din Serbia o ofertă venită de la o agenţie de impresariat din Italia, ce oferea suma de 140.000 euro, anticipând o creştere a cotei acestuia. Cum recent, Fabi a semnat un contract de reprezentare cu firma fraţilor Becali, este de aşteptat ca la vară atacantul albaiulian să fie transferat pentru minimum 200.000 euro, existând deja o propunere din Spania, de la FC Sevilla. „Sunt nemulţumit că am fost egalaţi cu două minute înainte de final. Cu o victorie, 95 la sută eram calificaţi în Mexic şi ne băteam pentru semifinale. Mă bucur că fiul meu reuşeşte să joace bine la acest nivel înalt şi chiar să marcheze. Sunt convins că viitorul se anunţă deosebit şi în planul ofertelor care vor veni”, a spus Adorian Himcinschi, secundul Unirii, prezent la Belgrad.
lDueluri dificile
În urma rezultatelor înregistrate în primele jocuri: Germania – Olanda 0-2 (0-0): Rekik (50), Ebecilio (76) şi ROMÂNIA – Cehia 1-1 (0-0): F. Himcinschi (52)/ Salasovic (77), clasamentul Grupei B se prezintă astfel: 1. Olanda 3 puncte, 2-3. Cehia şi ROMÂNIA 1 p, 4. Germania 0 p. Meciurile viitoare se dispută astfel: *vineri, 6 mai: ROMÂNIA – Olanda (la Belgrad) şi Germania – Cehia (ambele de la ora 18.00); *luni, 9 mai: ROMÂNIA – Germania (la Smederevo) şi Olanda – Cehia (ambele de la 14.00).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Roxana Deac (CS Unirea Alba Iulia), o medalie de aur și trei de argint la Campionatul Mondial de Powerlifting, pentru Juniori și Tineret, din Africa de Sud
Roxana Deac (CS Unirea Alba Iulia), o medalie de aur și trei de argint la Campionatul Mondial de Powerlifting, pentru Juniori și Tineret, din Africa de Sud Miercuri, 19 august 2026, s-au consemnat, din nou, performanțe remarcabile pentru sportul românesc realizate de sportivele de la secia de powerlifting a CS Unirea Alba Iulia. Roxana Deac, […]
Live Video | CIL Blaj – Progresul Spartac, confruntare pentru un loc în grupele Cupei României
CIL Blaj – Progresul Spartac, confruntare pentru un loc în grupele Cupei României Miercuri, 19 august 2026, de la ora 17:30, Stadionul „CIL-Veza” din Blaj găzduiește unul dintre cele mai importante meciuri ale fotbalului din Alba din această perioadă. CIL Blaj întâlnește Progresul Spartac, într-o partidă contând pentru play-off-ul Cupei României Betano, ediția 2026/2027. Cele […]
Foto | Alexandra Cazacu (CS Unirea Alba Iulia), două medalii la Campionatul Mondial de Powerlifting, Tineret (U23) din Africa de Sud
Alexandra Cazacu (CS Unirea Alba Iulia), două medalii la Campionatul Mondial de Powerlifting, Tineret (U23) din Africa de Sud Alexandra Cazacu, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, a cucerit două medalii de bronz la Campionatul Mondial de Powerlifting, Tineret (U23) din Africa de Sud. Alexandra Cazacu a concurat la categoria 63 kg tineret (U23) […]