Unirea Alba Iulia trage nădejde în obținere de finanțare de la Primăria municipiului Alba Iulia în 2021 | “Alb-negrii”, în vacanță până la mijlocul lunii ianuarie
În această toamnă, pe fond de campanie electorală, s-a deschis robinetul banilor publici și spre echipa de
fotbal Unirea Alba Iulia, ce a beneficiat de o sumă de 400.000 de lei, după o perioada de aproape un deceniu în care a fost uitată de autorități, fonduri venite de la Consiliul local al municipiului reședință de județ.
Oficialii formației din Cetatea Marii Uniri speră ca finanțarea să continue și în 2021, mai ales că noul primar, Gabriel Pleșa, este un apropiat al sportului.
“Am depus la Primărie un dosar în vederea continuării proiectului. Orice sumă este binevenită, mai ales că intenționăm ca în viitorul apropiat să refacem structura sectorului de copii și juniori, pentru a asigura perspectiva”, a punctat Mihai Dăscălescu, oficialul formației clasate pe poziția a șasea în ierarhia Seriei a 9-a din Liga a 3-a.
În altă ordine de idei, echiperii formației conduse de antrenorul Adrian Bicheși sunt, oficial, în vacanță, reunirea fiind prevăzută în 11 sau 18 ianuarie. Până atunci, fotbaliștii și-au încasat salariul aferent lunii septembrie, mai rămânând restante alte două luni (această strategie a clubului însemnând un soi de pedeapsă pentru rezultatele înregistrate în prima parte a campionatului).
“Absolut deloc nu suntem mulțumiți de parcursul din tur, cu toate problemele apărute din cauza pandemiei de coronavirus. Au fost oscilații foarte mari, cu partide bune și prestații dezamăgitoare, dar și la nivelul randamentului jucătorilor”, a mai transmis Dăscălescu, reprezentantul Ligii a 3-a în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.
În privința modificărilor din efectiv, deocamdată, nimic concret, dar, cu siguranță că o parte din campania de achiziții se va baza pe ce se va întâmpla cu Industria Galda de Jos, conjudețeana care are un viitor nesigur. Nume precum Frențiu, Haiduc, Cioară sau Petruse ar putea fi soluții pentru “alb-negrii”, dacă găldenii vor abandona competiția.
“Așteptăm ca Industria să-și clarifice problemele, mai ales că nu au trimis niciun document la FRF în vederea retragerii. Nu ne aruncăm ca ulii, însă e clar că, dacă este cazul, ne propune să luăm jucători buni, dorinici să evolueze la Unirea”, a conchis Dăscălescu.
Unirea Alba Iulia evoluează din 2016 pe a treia scenă, când a primit un loc întrucât activa la nivelul campionatelor Elite organizate de FRF. Clasările au fost de fiecare dată, cu o excepție, în jumătatea inferioară a clasamentului, departe de pretenții și istoria unui club ce a jucat trei sezoane în Divizia A: 2017 – locul 11 (26 de puncte), 2018 – locul 7 (45 de puncte), 2019 – locul 12 (38 de puncte), 2020 – locul 12 (16 puncte, campionat întrerupt din cauza COVID-19)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
România lui Gheorghe Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Polonia – România, în Nations League, a fost 6-0 (1-0), un coșmar pentru naționala lui Gheorghe Hagi, cu triplă Lewandowski! O umilință trăită acum 59 de ani, 1-7 cu Elveția! Citește și: Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt […]
Volei Alba Blaj, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini
Volei Alba Blaj, victorie, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini Volei Alba Blaj a învins Panathinaikos Atena, campioana Greciei și participantă în Champions League, scor 3-2, și s-a calificat în finala turneului internațioonal Nomikeia, de la Santorini. Citește și: Volei Alba Blaj, victorie, 3-1, cu Maritza Plovdiv, în „Alba […]
Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri” Metalurgistul Cugir a reușit doar o remiză, la Șag, cu echipa secundă a Politehnicii Timișoara, rezultat care trebuie considerat o decepție Citește și: Politehnica Timișoara 2 – CSU Alba Iulia 3-2 (1-1) | Universitarii, înfrângere total neașteptată! P Un 1-1 […]
