Un modern magazin Kaufland la Sebeş vă aşteaptă să-i deveniţi clienţi fideli!
În municipiul Sebeş a fost inaugurat miercuri, 28 septembrie, un modern magazin Kaufland, o investiţie care-i poate satisface chiar şi pe cei mai pretenţioşi clienţi. La eveniment au participat, din partea gazdelor, Daniel Boboia, directorul magazinului şi Daniela Blaga, director regional, iar din partea oficialităţilor au fost prezenţi Ion Dumitrel – preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Mugurel Liviu Sârbu – primarul municipiului Sebeş, Sorin Bumb – vicepreşedintele CJ Alba, Raul Tudoraşcu – subprefect de Alba, Vasile Bereş – directorul DSVSA Alba, consilieri locali din municipiul Sebeş, alături de alţi invitaţi. Adresându-se oaspeţilor, Daniel Boboia, directorul magazinului, a amintit: „Dorim ca de azi să deveniţi cu toţii clienţii noştri. Am depus eforturi pentru a oferi un climat cât mai plăcut celor care trec pragul acestui magazin modern ce foloseşte ultima tehnologie în domeniu. Am creat pentru Sebeş aproape 120 locuri de muncă şi trebuie să mai spun că, în prezent, Kaufland se mândreşte cu cele aproape 15.000 de produse comercializate în magazinele sale. Mulţumim colegilor din echipa de aici şi nu în ultimul rând angajaţilor noştri pentru că au reuşit să pună la punct, la timp, toate detaliile”. În continuare, Mugurel Liviu Sârbu, primarul municipiului Sebeş, şi-a manifestat satisfacţia că „în magazinele Kaufland cetăţenii vor avea parte de un comerţ civilizat. Astfel, vom micşora distanţa de la Sebeş la Alba Iulia şi va fi o circulaţie mai mare de pe Valea Sebeşului spre Sebeş. Mă bucur că în această perioadă de criză au fost create 120 locuri de muncă în Sebeş, pentru 120 de familii. Am reuşit să schimbăm în bine intrarea în municipiul Sebeş dinspre Deva şi pentru asta le mulţumim tuturor celor implicaţi în acest proiect: constructorului, proiectantului şi nu în ultimul rând investitorului. Vă dorim tuturor mult succes!” În continuare, preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, primarul Mugurel Sârbu şi directorul Daniel Boboia au tăiat panglica inaugurală la Kaufland Sebeş. A urmat apoi o vizită în noul magazin, în cadrul căreia directorul Daniel Boboia le-a prezentat invitaţilor produsele de marcă şi cele regionale, precum şi mărcile exclusive, subliniind că hipermarketul oferă clienţilor nu numai preţuri reduse, ci şi prospeţime, varietate şi o calitate superioară. Departamentele de produse proaspete, cele de legume-fructe, lactate, carne, mezeluri, brânzeturi, dar şi produsele de patiserie din brutăria proprie au atras atenţia oficialităţilor. În cadrul evenimentului s-au purtat discuţii cu privire la prezenţa, pe rafturile magazinului, a produselor aparţinând agenţilor economici locali, ceea ce va conduce cu siguranţă la dezvoltarea economiei din această zonă. Nu în ultimul rând, trebuie să mai amintim că ne-au atras atenţia produsele de sticlărie şi porţelan, textilele, articolele de sezon şi multe altele, toate având preţuri atractive, dar şi calitate. Kaufland a venit la Sebeş, şi-a deschis larg porţile şi vă aşteaptă cu oferte săptămânale de nerefuzat. Aşadar, aveţi toate motivele să-i treceţi pragul!
Adriana DURIGĂ
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
PROIECT DIGITALIZARE FERA”S EVENTS SRL Numele Beneficiarului : FERA”S EVENTS SRL FERA”S EVENT SRL , cod de identificare fiscala 32833092, inregistrata la Registrul Comertului nr J21/67/2014, cu sediul in Judetul IALOMITA , Sat Boranesti, Com Boranesti, Str. 1 Decembrie 1918 Nr. 143, , deruleaza incepand cu data de septembrie 2024 , proiectul nr 424, intitulat […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitateacum 3 zile
9 decembrie: Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
10 decembrie: Ziua internațională a drepturilor omului
-
Actualitateacum 4 zile
8 decembrie – Ziua Constituției României
-
Oameni şi locuriacum 2 zile
10 decembrie: Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Eugraf, pomeniți în calendarul creștin ortodox
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
11 decembrie – Ziua internațională a munților
-
Sportacum 4 zile
ACSM Codlea – Metalurgistul Cugir 0-2 (0-1) | Dublă Bura, „roș-albaștrii” au spart gheața în deplasare